Podul Kerci este un proiect simbolic pentru Vladimir Putin, unul care, la pachet cu un strălucit campionat mondial de fotbal, îl va ajuta să își mențină popularitatea în țară, cel puțin, în timpul apropiat. Deschiderea cu mare fast a construcției de o suspectă valoare economică a subliniat problemele din Rusia lui Vladimir Putin. Astfel comentează experții americani deschiderea podului peste strâmtoarea Kerci.
„Putin deschide un pod spre Crimea, anunțând astfel un control rusesc asupra vecinilor” – scrie „New York Times”. Acest aspect anume a fost evidențiat de reprezentanții oficiali americani, care critică Kremlinul pentru acțiuni ilegale.
„Podul nu e doar o încercare de a întări anexarea ilegală și ocuparea Crimeii, ci și un obstacol pentru navigație, limitând dimensiunile transportului maritim care parcurge strâmtoarea Kerci în drum spre apele teritoriale ucrainene din Marea Azov. Îndemnăm partea rusă să nu împiedice mișcarea transportului maritim” – a declarat secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo. Reprezentanții Uniunii Europene au numit deschiderea podului încă o încălcare a suveranității și integrității Ucrainei, iar Marea Britanie a venit cu avertizarea că acest pas al Kremlinului asigură menținerea sancțiunilor dure împotriva Moscovei.
Mai multe surse din mass-media americane, de altfel, accentuează alte aspecte ale acestei istorii. Compania CNN numește Podul Kerci drept „Metaforă a epocii putiniste” și simbol al izolării internaționale a Rusiei. Ea amintește de faptul că cele șapte companii care au ridicat podul, inclusiv compania prietenului lui Putin, Arcadi Rotenberg, au fost obiectul sancțiunilor internaționale.
Declarațiile festive ale participanților la ceremonie și cele ale lui Vladimir Putin demonstrează că în Rusia există un sistem de patronare politică și economică și că în centrul acestuia se află Putin, scrie Washington Post. În cadrul acestui sistem prosperă
„Rusia este pe locul 94 în rating-ul calității infrastructurii de transport al Băncii Mondiale, imediat după Tunis”..
acei care știu să își argumenteze monetar apropierea lor de lider. Creând acest simbol scump prin costurile sale, Kremlinul lasă în afara atenției situația precară a drumurilor și podurilor din Rusia. Rusia este pe locul 94 în rating-ul calității infrastructurii de transport al Băncii Mondiale, imediat după Tunis, amintește ziarul.
Podul cel nou are pentru Vladimir Putin, în primul rând, o valoare simbolică, așa cum valoarea lui economică este una îndoielnică, consideră William Pomeranz, directorul adjunct al Centrului Wilson din Washington.
„Este un eveniment profund simbolic pentru Rusia, așa cum Crimea și Rusia vor avea legătură pe uscat și putem afirma că este înlăturată izolarea peninsulei și acest fapt este o realizare pentru Putin”, explică expertul. „Dacă proiectul va aduce însă beneficii economice, este o întrebare complicată. Putem presupune că podul a costat mult mai mult decât suma anunțată oficial; datele oficiale anunță că ridicarea podului spre Crimea a costat aproape 228 de miliarde de ruble, bani parveniți din programul federal „Dezvoltarea socio-economică a Republicii Crimea și a orașului Sevastopol până în 2020”. El a devenit cea mai scumpă construcție de acest fel din Europa și intră în primele cinci poduri care sunt cele mai scumpe în lume, alături de podul Bay Bridge din California, viaducul peste strâmtoarea Jiaozhou din China și podul Marele Belt din Danemarca. Mă îndoiesc că el va asigura un flux turistic pentru Crimea. Vor dori oare cei din Rusia să plece cu trenul în Crimea, când o să apară această posibilitate, nu știu. Putem doar presupune că dacă acest proiect se va răscumpăra vreodată, atunci nu degrabă.”
Europa Liberă: Ce credeți despre previziunile și speranțele că acest pod va fi un stimul pentru o dezvoltare explozivă a Crimeii?
William Pomeranz: „Este ridicol. Putin nu are bani ca să creeze o economie a Crimeii. Din câte ne amintitm, el a cheltuit 50 de miliarde de dolari pentru ca să facă din Soci o stațiune de clasă mondială. Nu mai are așa bani, ca să facă ceva similar în Crimeea.”
Europa Liberă: Ce înseamnă faptul că podul a fost construit în pofida sancțiunilor occidentale? Nu spune asta că acestea nu sunt eficiente?
William Pomeranz: „Construcția podului a fost finanțată de către statul rus care a dat bani, pur și simplu, domnului Rotenberg. Cu acești bani el, desigur, a fost în stare să angajeze alți contractanți care să fie gata să își aume riscurile să realizeze lucrările, în pofida sancțiunilor. De altfel, să nu uităm de faptul că în Olanda este intentat un proces unor firme care, probabil, au contribuit considerabil la construcția podului, încălcând sancțiunile. Până la încheierea procesului nu putem afirma dacă aceste firme au acționat ilegal, dacă au trebuit ele să respecte sancțiunile.”
Europa Liberă: Cum a putut Kremlinul să își permită aceste proiecte extrem de scumpe: Podul Kerci, Podul spre insula Ruski, care de fapt, e un pod spre nicăieri? Și toate se întâmplă pe fundalul acestor sancțiuni, pe fundalul acestor previziuni recente precum că se vor termina curând banii strânși la ciorap de către guvern?
William Pomeranz: „Putin și-a permis aceasta, fiindcă nu avea un adversar politic care ar fi putut transforma aceste cheltuieli într-o problemă reală pentru el. Și dacă a putut cheltui acești bani acum doi ani, când prețul la petrol balansa între 30 și 40 dolari/ baril, atunci astăzi, când e mai sus de 70, are mult mai multe posibilități de a face noi cheltuieli, mai ales, dacă luăm în considerație că sancțiunile americane impuse Iranului pot duce la o mărire a prețului petrolului.
Totodată, Putin a redus bugetul de stat, care este creat ca urmare a prețul petrolului de 40 de dolari/ baril. Iată de ce, dacă el nu va întrepta aceste noi venituri spre militarizare, atunci el le poate canaliza cu totul spre realizarea acestor grandioase proiecte. Cred că următoarea probă dificilă va fi organizarea Campionatului Mondial la fotbal, pentru a cărui organizare sunt cheltuite miliarde de dolari, campionat care este foarte important pentru susținerea prestigiului lui Putin. Dacă vor fi probleme cu campionatul sau acesta va fi ratat, atunci toată această simbolistică legată de pod va fi foarte repede uitată.”
[Traducere și adaptare: Ivan Pilchin]