„Proiectele societății civile pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului apropie oamenii, dar soluțiile politice trebuie căutate de conducerea țării”, spune reprezentanta Caritas Moldova, fundație care are mai multe proiecte în regiunea transnistreană. Copii din orfelinate, absolvenți de școli internat și copii rămași fără părinți de pe cele două maluri ale Nistrului au dezvoltat pe parcursul acestui an, cu susținerea Fundației Caritas Moldova, un concept nou pentru Republica Moldova – cel de teatru social, unde, în procesul montării pieselor, copiii și tinerii au învățat în paralel despre drepturile lor și modul în care ar putea să și le apere. Copiii au fost asistași de juriști și psihologi și au avut mai multe vizite și întâlniri la Chişinău și Tiraspol. Iar la finalul proiectului ei au mers unii la alții pentru a-și prezenta piesele de teatru.
Mihaela Pascal, de la Fundația Caritas Moldova, coordonatoarea proiectului „Teatrul care ne unește în rezolvarea problemelor comune”, spune că reuniunile, repetițiile, activitățile comune i-au ajutat pe tinerii de pe cele două maluri ale Nistrului să se cunoască mai bine, să vadă cât de multe lucruri au în comun și să stabilească legături de prietenie. Proiectul a fost implementat cu susținerea Fundației Est-Europene și finanțat de Uniunea Europeană și Suedia.
Mihaela Pascal: „Proiectul nostru se numea „Teatrul care ne unește în rezolvarea problemelor comune” și avea drept scop întrunirea pe cele două maluri ale Nistrului a câte un grup de tineri din Tiraspol și din Chișinău, care separat se întruneau și discutau despre drepturile lor și modalități de apărare ale acestora. Iar periodic ei aveau întruniri comune și își prezentau piesele de teatru sau teatru-forum o echipă celeilalte. Pe lângă asta, ei interacționau, discutau și până la urmă s-a aflat că, de fapt, au aceleași probleme; problemele lor sunt comune și împreună au încercat să găsească modalități de rezolvare a acestora.”
Europa Liberă: Spuneți-mi, de ce ați mers anume pe această idee, care este una așa mai neobișnuită?
Mihaela Pascal: „Noi, de fapt, mai avem proiecte în Tiraspol și organizația noastră mai are proiecte pentru tinerii de acolo din familii social-vulnerabile. Însă acest proiect este cu o altă fundație, «Детство детям» sau „Copilăria copiilor”. Respectiv, ei tot ca domeniu de activitate acordă suport tinerilor din familii defavorizate sau ieșiți din sistemul instituționalizat, sau tinerilor orfani. Și, respectiv, această categorie a reprezentat beneficiarii care necesită mai mult ajutor, iar prin acest proiect ei au fost instruiți cum să-și apere drepturile, unii din ei au fost ajutați să își perfecteze actele sau au fost îndrumați la ce autoritate să se adreseze în caz că au probleme.”
Europa Liberă: Cum a putut ajuta teatrul? În ce mod a susținut acești copii? De ce ați mers pe ideea asta de teatru, pentru că de obicei se merge sau pe ajutoare materiale, sau pe anumite excursii? Asta cu teatrul mi s-a părut o idee mai inovatoare.
Mihaela Pascal: „Pornind de la faptul că beneficiari ai acestui proiect erau tineri din familii social-vulnerabile sau defavorizați din anumite puncte de vedere, anume ei aveau nevoie de o platformă de comunicare în care să se poată deschide, în care să învețe să comunice, să învețe să privească la cei de alături, să încerce împreună cu alți tineri să găsească metode de a-și rezolva problemele pe care le întâmpină, dificultățile din viața de zi cu zi. Respectiv prin acest proiect ne-am propus și, de fapt, acest scop a fost realizat, ca tinerii să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, în primul rând, și să-și depășească anumite frici.
La Chișinău avem cazuri în care la început voluntarii erau mai reținuți, în schimb acum, la finele proiectului, aceștia nu au frică să iasă în scenă, nu au frică să-și exprime emoțiile, să vorbească despre drepturile care le-au fost încălcate și deja cunosc la care autorități să se adreseze în cazul în care drepturile lor sunt încălcate.”
Europa Liberă: Probabil ați stat de vorbă cu ei de la începutul proiectului. Care era percepția lor ca atitudine și ca distanță, să spunem așa, în comunicarea dintre ei, în percepția unul altuia? Pentru că, de exemplu, de multe ori tinerii de la Chișinău au impresia că Tiraspolul este undeva hăt foarte departe, deci nu-și imaginează că-i la 70 de kilometri?
Mihaela Pascal: „Nu am avut bariere în comunicare sau să existe unele probleme între aceste două grupuri. Inițial, evident că erau mai reținuți și grupul de la Chișinău, și cel de la Tiraspol, la început aveau bariere în comunicare, însă ulterior s-au împrietenit prin teatrul-forum pe care îl desfășurau și prin discuțiile pe care le aveau.”
Europa Liberă: Spuneați că pe parcurs s-a văzut că au și probleme comune, și interese comune ș.a.m.d. Care ar fi aceste probleme, interese comune pe care le-ați remarcat Dvs.? Care sunt lucrurile pe care s-au axat ei în piesele pe care le-au montat?
Mihaela Pascal: „Practic, pe tot parcursul anului ei au jucat diferite scene, la fiecare întâlnire puteau să dezbată o anumită problemă, cele mai stringente fiind consumul de alcool, consumul de droguri, vânzarea produselor din tutun pentru minori, abuzuri față de minori, violența în familie, cam acestea. Și atunci când abordau aceste teme, fiecare povestea dacă cunoaște un asemenea caz sau dacă a trecut printr-un asemenea caz și cum vede el ieșirea din această situație. Respectiv, acest grup de tineri, fiind ghidat de un regizor și chiar un psiholog, ei încercau să ajungă împreună, deci soluția trebuia să vină de la acest grup de tineri, evident nu de la psiholog, ca psihologul să urmărească modul în care ei gândesc și unde ar trebui să lucreze cu ei.”
Europa Liberă: Înțeleg că era o piesă de teatru care după aceea era cumva dezbătută...
Mihaela Pascal: „Pe parcurs se făceau scene mai mici pe fiecare problemă aparte, iar la final a fost jucată o piesă de teatru cap-coadă, realizată de un regizor. Dar pe parcursul întâlnirilor separat discutau câte o problemă, pentru că evident piesa de teatru a pus în scenă o problemă mai globală, însă pe parcursul anului ei dezbăteau câte o problemă separată ca la final să ajungem cu majoritatea răspunsurilor la întrebările lor.”
Europa Liberă: Și care a fost tema piesei de teatru?
Împreună cu publicul găsesc soluții pentru rezolvarea unei situații, după care, în funcție de răspunsurile publicului, echipa de teatru joacă finalul acestei piese...
Mihaela Pascal: „La Chișinău a fost piesa de teatru „Eva”, în care este vorba despre o fetiță care intră într-un cerc de prieteni, care au anumite vicii, nu acordă atenție mamei, familiei în general, apoi mama ei decedează, ea nimerește într-un orfelinat și realizează greșelile pe care le-a comis atât ea, cât și părinții ei. Respectiv împreună cu publicul găsesc soluții pentru rezolvarea acestei situații, după care, în funcție de răspunsurile publicului, echipa de teatru joacă în continuare finalul acestei piese. A fost o piesă jucată și de echipa din Tiraspol, și aceștia au venit cu prezentarea ei la Chișinău, respectiv echipa de la Chișinău a plecat cu prezentarea piesei la Tiraspol.”
Europa Liberă: Pe parcursul interacțiunii Dvs., cum ați simțit tinerii de pe cele două maluri ale Nistrului? De multe ori se spune că pe cele două maluri ale Nistrului au crescut generații diferite care sunt orientate în direcții diferite. Tinerii de pe malul drept ar fi cu mai multă limbă engleză, cu mai multe surse occidentale de informare, cumva orientați spre Europa, cei din Transnistria sunt cumva mai închiși în spațiul rusesc și sunt orientați mai mult în zona respectivă…
Mihaela Pascal: „În cadrul proiectului nostru, noi nu am observat diferențe de cultură sau ceva de genul acesta. Tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului și-au exprimat foarte evident dorința de a cunoaște ceva nou, de a se implica. În mod special cei de la Tiraspol, cum am mai spus, ei erau majoritatea fără părinți sau proveniți din orfelinate, ei aveau o necesitate de comunicare, deci le lipsea. Și această platformă a venit ca o familie, a devenit a doua lor familie, ei veneau acolo și-și povesteau istoriile sau ce au făcut în ziua respectivă la școală. Respectiv s-au împrietenit cu tinerii de la Chișinău.
Având în vedere că aveau această lipsă de comunicare, acest proiect a venit tocmai acolo să le tămăduiască „buba” pe care o aveau. Și, respectiv, să-i ajute și cu domeniul dreptului de care ei la fel aveau nevoie, neavând rude sau persoane care să-i ghideze în viață.”
Europa Liberă: Foarte multă lume spune că există foarte puțină diferență între oameni, deci cum ar fi între localități diferite, tot așa și între cele două maluri ale Nistrului. Dar, în analiza Dvs., de ce acest conflict încă există, dacă oamenii sunt aceiași și lucrurile dintre noi sunt, de fapt, aproape identice?
Mihaela Pascal: „Cred că aici este vorba de politică și la fel noi nu putem influența. Noi doar putem între oameni să creăm această punte de colaborare, de comunicare. Însă problema mai gravă o poate decide doar conducerea Republicii Moldova. Noi putem să ne implicăm prin colaborarea noastră; v-am spus că mai avem un centru de zi pentru copii în Tiraspol, unde la fel susținem copiii. Și pentru Fundația de Binefacere Caritas Moldova nu contează de unde sunt copiii, din Moldova sau din Transnistria, noi îi ajutăm. Dar deja problema mai sus urmează să fie rezolvată de către cei în a căror competență se află.”
Europa Liberă: Cum a fost privit proiectul Dvs. de administrația de acolo? Știu că mulți spun că au anumite probleme să intre și să funcționeze în regiunea transnistreană.
Mihaela Pascal: „Nu am avut probleme, datorită faptului că fundația este cu renume. Fundația respectivă din Tiraspol deja are o colaborare cu administrația publică locală și nu au existat probleme sau dificultăți. La fel și cu proiectele noastre din Transnistria – la începutul implementării lor, clar că mai apar unele divergențe, dar după asta mergem și le explicăm care este rolul și scopul nostru, că, de fapt, noi venim să ajutăm societatea și persoanele defavorizate și atunci ei înțeleg și deja există o colaborare între noi. Dar la momentul de față nu avem divergențe. Mai greu, evident; în Republica Moldova mai ușor, dar găsim calea de mijloc și colaborăm cu ei.”
Europa Liberă: Care ar fi recomandările pe care le-ați avea pentru donatorii internaționali care acum pun accent pe apropierea celor două maluri ale Nistrului, pe programe comune ș.a.m.d.? Care ar fi recomandările Dvs. și zonele de interes unde credeți că o anumită investiție e necesară pentru a mișca lucrurile din loc?
Zona de interes ar fi tinerii, pentru că ei reprezintă viitorul țării și în general viitorul națiunii...
Mihaela Pascal: „Cred că zona de interes ar fi tinerii, pentru că ei reprezintă viitorul țării și în general viitorul națiunii. Aceștia au nevoie de mai multe abilități, inclusiv comunicare, limbi străine. În societatea noastră, în care timpul se mișcă foarte repede și sunt foarte multe necesități, în Tiraspol tineri nu au atâtea posibilități și donatorii ar putea oferi posibilități de dezvoltare a tinerilor, pentru că doar datorită lor noi o să putem să facem schimbări înspre bine.”
Europa Liberă: În ceea ce privește viitorul proiectului Dvs., v-ați gândit cum ați putea continua aceste legături? Pentru că proiectul se încheie, dar această prietenie între copii, comunicarea prin teatru ș.a.m.d., ea în ce formulă poate fi continuată, v-ați gândit la asta?
Mihaela Pascal: „Dacă vorbim de organizația noastră, atunci acești 10 tineri care au fost implicați, ei vor fi implicați și în alte proiecte. De exemplu, chiar acum, în luna decembrie, avem Festivalul Voluntarilor Caritas Moldova și acest grup de tineri actori, voluntari-actori vor face un teatru-forum în cadrul acestui festival. La festival preconizăm să vină aproximativ 100 de alți voluntari, respectiv acești 10 tineri îi vor motiva și pe ceilalți 100.
La nivel de colaborare cu Tiraspolul, având în vedere că noi deja mai avem un proiect stabil acolo în Tiraspol, vom avea vizite reciproce, vom putea să vizităm acești tineri. Cei din Tiraspol la fel continuă proiectul, regizorul s-a angajat mai mult voluntar să-i ghideze, psihologul la fel voluntar îi ajută și, respectiv, proiectul nu s-a încheiat și să zicem că toate cortinele au căzut, însă ei pot în continuare să se adreseze pentru ajutor, să aibă diferite întruniri pe fiecare mal și ulterior avem posibilitatea să ne facem vizite reciproce.”
Europa Liberă: Cum vedeți Dvs. viitorul celor două maluri ale Nistrului?
Mihaela Pascal: „Evident, să fim o țară, pentru că așa am și fost. De câte ori am fost în teritoriu, lumea își exprimă dorința sau nu văd o diferență, sau nu văd necesitatea să fie percepuți diferit. Deci, ei se simt moldoveni, în Republica Moldova, respectiv, noi, ca cetățeni, nu avem o barieră nici cei de la Tiraspol, nici cei de la Chișinău. Pentru noi toți sunt oameni, cine are nevoie de ajutor, ajutăm, comunicăm fără o barieră. Însă, cum am mai spus, este vorba despre politică cu care se ocupă alte structuri. Noi conlucrăm fără nicio problemă, nu există diferență că ești de la Tiraspol sau de la Chișinău.”
