Linkuri accesibilitate

Mii de cartușe au dispărut de la „Fulger”, fiind înlocuite cu pietre și nisip


Imagine de la „Cupa lunetiștilor”, cu participarea ofițerilor brigăzii „Fulger”, pe teritoriul poligonului de trageri al Bazei Militare de Instruire a Armatei Naționale „Bulboaca”, august 2022.
Imagine de la „Cupa lunetiștilor”, cu participarea ofițerilor brigăzii „Fulger”, pe teritoriul poligonului de trageri al Bazei Militare de Instruire a Armatei Naționale „Bulboaca”, august 2022.

Peste trei mii de cartușe au dispărut din una din lăzile cu muniții aflate în camera de păstrare a armamentului a Batalionului cu destinație specială „Fulger”. Șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că a fost pornită o anchetă și mai multe expertize.

Primele informații despre dispariția a 3.200 de cartușe din camera de păstrare a armamentului de la „Fulger” au fost publicate de portalul pulsmedia.md și confirmate de șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP) Viorel Cernăuțeanu.

Cernăuțeanu a precizat, ulterior, pentru postul TV8 că descoperirea a fost făcută de ofițerii „Fulger” care se pregăteau să meargă la trageri.

Șeful IGP a spus că munițiile erau produse până în anul 1985 și se aflau în rezervă la „Fulger” încă din timpul războiului de pe Nistru. Pentru că le expira termenul, s-a luat decizia să fie utilizate la exerciții de trageri, însă, în timpul desigilării lăzilor cu cartușe, s-a descoperit că în una dintre acestea erau pietre și nisip.

Potrivit lui Cernăuțeanu, pe acest caz a fost pornită o anchetă și au fost demarate mai multe expertize, pentru a se stabili când a fost deschisă lada respectivă și unde au dispărut cartușele.

Potrivit presei, în afară de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, la fața locului a venit un grup operativ de la Inspectoratul de Poliție Buiucani, precum și ministrul de Interne, Adrian Efros. În cazul ministrului, informația nu a fost confirmată din alte surse.

Comentând incidentul, președintele comisiei securitate națională din Parlament, Lilian Carp, a spus că, din informațiile pe care i le-a oferit ministrul de Interne, lăzile cu muniții au fost eliberate forțelor de intervenție în 2022.

„Când trebuia să fie predate înapoi, s-a observat că o ladă nu are sigiliu, iar în interior s-a depistat, că în loc de cartușe, lada era plină cu pietre și nisip. Acum are loc ancheta. Procuratura investighează cazul, cui i-a fost eliberată această ladă, cine era responsabil de ea”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp, la o emisiune de la RliveTV.

Ministerul Afacerilor Interne nu a venit cu comentarii până acum și nu a menționat despre incident în sinteza pe care o publică zilnic.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG