Linkuri accesibilitate

Ministerul Educației dezminte informațiile privind demisia angajaților din educație din cauza noilor reguli privind testarea și vaccinarea


Ministerul Educației de la Chișinău susține – într-o declaraţie citată de Ziarul de Gardă - că informațiile prezentate de către Consiliul General al Federației Sindicale a Educației referitoare la demisia a 32 de angajați din sistemul de învățământ, dintre care 18 profesori, pentru că ar fi refuzat să se vaccineze sau să aibă un test negativ COVID - sunt false.

În urma analizei datelor, menționăm că, în perioada 23 august – 23 septembrie 2021, nu a fost confirmat nici un caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor CNESP. Au fost stabilite două cazuri de demisie care se referă la personalul non-didactic, aceste situații urmând să fie analizate suplimentar. Ministerul Educației și Cercetării își exprimă regretul pentru informațiile cu caracter de dezinformare care au apărut în spațiul public și mizează în continuare pe un dialog corect, constructiv cu sindicatele, în interesul întregii comunități educaționale”, se menționează în nota Ministerului Educației.

La 23 septembrie, Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei din R. Moldova anunțase că 32 de angajați din sistemul de învățământ, printre care 18 profesori, au demisionat din funcții pentru că au refuzat să se vaccineze sau să prezinte un test negativ la COVID-19, la fiecare 14 zile, din banii proprii. Atunci, Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei din R. Moldova a formulat și expediat joi, 23 septembrie, un demers în adresa prim-ministrei Natalia Gavrilița prin care solicita anularea deciziei Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) potrivit căreia cadrele didactice nevaccinate, au fost obligate să prezinte teste negative la COVID-19, la fiecare 14 zile, din cont propriu.

Comisia Națională de Sănătate Publică recomandase la 23 septembrie ca rata de vaccinare în rândul persoanelor adulte să fie de cel puțin 95% în fiecare instituție de învățământ, până la 1 octombrie, iar personalul care nu este vaccinat să aibă rezultate negative la testele Covid și să le prezinte regulat, dar ele să fie efectuate pe cheltuială proprie.

XS
SM
MD
LG