Linkuri accesibilitate

Oficiali români: Incidentul în care o pacientă a ars pe masa de operație, produs din cauza „unor erori umane”


Spitalul Floreasca din București

Ministerul Sănătății al României a anunțat că medicul Mircea Beuran, șef de secție a Spitalului Floreasca din București „a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”, după ce o femeie a ars în timpul unei intervenții chirurgicale.

Incendiul s-a produs după ce bisturiul electric a fost folosit cu o substanță pe care instrucțiunile aparatului o interziceau. Pacienta a murit duminică seara.

„În urma analizei întregului material probator avut la dispoziție, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB arată că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, și decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății, transmis luni.

Pe marginea cazului a fost pornit un dosar penal de ucidere din culpă.

Mai multe, aici.

XS
SM
MD
LG