Linkuri accesibilitate

Ministerul Sănătății: 3255 de noi cazuri de infectare cu COVID-19


Ministerul Sănătății anunță pentru miercuri, 19 ianuarie, 3255 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, cele mai multe raportate într-o singură zi de la începutul pandemiei.

Din cauza numărului mare de infectări, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău a solicitat Ministerului Sănătății activarea spațiilor medicale pediatrice suplimentare COVID-19 în spitalele republicane și raionale.

De asemenea, entitățile publice și private vor organiza, după caz, programul de muncă a angajaților la distanță și/sau introducerea programului de muncă diferențiat. Procesul educațional în cadrul instituțiilor de învățământ extrașcolar (centrele de creație) de pe teritoriul municipiului Chișinău, în perioada 20 ianuarie - 3 februarie, se va desfășura la distanță, se arată în decizia CESP Chișinău.

Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că, cel mai probabil, joi, 20 ianuarie, Comisia extraordinară națională pentru sănătate publică va institui măsuri noi în vederea controlului infecției de coronavirus. Se va cere certificatul COVID-19 în toate spațiile închise care nu sunt servicii esențiale. „Acum se discută care vor fi serviciile esențiale care nu vor necesita certificat COVID. În rest se va cere peste tot certificatul”, a precizat premierul.

Șefa cabinetului de miniștri a precizat că Guvernul și-a trecut activitatea pe online și a dat dispoziție ca 70% din personalul instituțiilor publice din subordinea executivului să lucreze de acasă.

XS
SM
MD
LG