Linkuri accesibilitate

Ministrul american al justiției, William Barr, a apărat decizia de a folosi agenți federali pentru a calma protestele


Secretarul american al justiţiei, William Barr. 3 octombrie 2019

Ministrul american al justiției, William Barr, a apărat decizia de a folosi agenți federali de apărare a ordinii pentru a calma protestele recente din Statele Unite. La audieri în comitetul juridic al Camerei Reprezentanților, care este dominată de opoziția democrată, Barr a spus, marți, că protestele declanșate în luna mai de uciderea de către poliție a afroamericanului George Floyd au fost „deturnate”, fiind nevoie de intervenția agenților federali pentru a apăra proprietățile guvernamentale de atacuri și acte de vandalism. Vorbind despre revoltele din orașul Portland din statul Oregon, Barr a spus că nu este rezonabil ca acestea să fie considerate proteste, ci un atac împotriva guvernului. Administrația președintelui Donald Trump este acuzată că, prin trimiterea agenților federali, ar inflama protestele împotriva injustiției rasiale și brutalității poliției, care au fost în cea mai mare parte pașnice.

XS
SM
MD
LG