Linkuri accesibilitate

Ministrul de interne al României: Cei care vor să revină în țară de Paște trebuie să intre în carantină instituționalizată


Marcel Vela, ministrul român de Interne

Ministrul de interne al României, Marcel Vela, i-a avertizat pe cei care vor să revină în țară de Paște că vor trebui să intre în carantină instituționalizată, unde mai sunt 13.000 de locuri, nu în autoizolare la domiciliu. Vorbind la o conferință de presă, joi, ministrul Vela i-a rugat pe cetățeni ca de Paște să evite aglomerările dacă merg la cumpărături, ca și interacțiunea cu alte persoane, să nu meargă în vizită și să nu primească invitații. „Sunt conștient că e greu, că sărbătoarea de Paște e importantă, dar sunt încrezător că vom trece peste această perioadă dificilă”, a spus oficialul român. Tot joi, România a decis prelungirea suspendării legăturilor aeriene cu zece țări: Marea Britanie, Irlanda de Nord, Statele Unite ale Americii, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franţa şi Germania.

XS
SM
MD
LG