Linkuri accesibilitate

Ministrul pentru securitate internă i-a cerut lui Donald Trump să denunțe violența politică


Ministrul în exercițiu pentru securitate internă, Chad Wolf

În Statele Unite, ministrul în exercițiu pentru securitate internă, Chad Wolf, i-a cerut lui Donald Trump să denunțe violența politică, la o zi după ce suporterii președintelui la final de mandat au pătruns cu forța în clădirea Congresului pentru a bloca confirmarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din noiembrie. Patru oameni fiind uciși în confruntările cu poliția. „Unii suporteri ai președintelui recurg la violență ca mijloc de atingere a unor scopuri politice. Acest lucru este inacceptabil”, a spus Wolf, adăugând că îl „imploră” pe Trump să „condamne puternic” violențele de miercuri. În urma violențelor, Trump a spus pentru prima dată că Biden va fi învestit în calitate de președinte și că i se va asigura o tranziție „ordonată” a puterii, dar a repetat că nu este de acord cu rezultatul alegerilor. Violențele au fost condamnate atât de liderii democrați cât și de aliații republicani ai lui Trump din Congres, care au spus că președintele și-a incitat suporterii, prin declarațiile sale. În dimineața zilei de joi, s-a relatat despre abandonarea lui Trump de către mai mulți membri ai administrației sale.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG