Linkuri accesibilitate

Moțiune simplă de cenzură împotriva ministrului de interne Pavel Voicu


Ministrul de interne Pavel Voivu la Bălți, septembrie 2020.

Deputații Platformei DA și ai PAS au depus o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, Pavel Voicu, pe care îl acuză că nu a făcut destul pentru a preveni „răpirea” cetățenilor moldoveni, inclusiv a polițiștilor, de către forțe paramilitare din regiunea transnistreană, un asemenea incident având loc în luna octombrie.

În moțiunea prezentată joi, în prima ședință plenară a parlamentului din ultimele peste două luni, se mai spune că, la ministerul de interne, „se manifestă toleranță față de elemente de corupție”.

Așteptat în următoarele săptămâni, votul asupra moțiunii pentru demiterea lui Voicu va fi și un test care va arăta raportul de forțe din parlament în urma pierderii alegerilor prezidențiale de duminică de către președintele Igor Dodon, care încearcă să consolideze o majoritate pentru guvernul Chicu.

Un polițist moldovean care locuiește în satul Camenca, din stânga Nistrului, a fost sechestrat de forțele transnistrene pe 7 octombrie și acuzat de spionaj. Polițistul Andrei Amarfi a fost eliberat, dar soarta altor câteva persoane sechestrate în aceeași zi de forțele transnistrene rămâne necunoscută.

Miercuri, veterani ai războiului de pe Nistru au protestat la ministerul de interne față de intervenția poliției împotriva lor, în ziua alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie, când spun că au încercat să împiedice aducerea organizată la vot a alegătorilor din regiunea transnistreană, în satul Varnița.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG