Si iată cum, în urma atentatului de sâmbătă seara de la Moscova, publicul occidental a descoperit cine este Aleksandr Dughin.
Analizele se succed, multe asemănătoare, deseori identice, asortate cu explicații a ceea ce înseamnă doctrina “eurasianică”.
The Times scrie că Daria Dughina a murit din greșeală, un soi de eroare de casting: mașina, o Toyota Land Cruiser Prado, era a lui Aleksandr Dughin, cum se știe deja, iar el ar fi trebuit să urce în ea, doar că în ultimul moment s-a decis să meargă cu un alt vehicul, lucru confirmat de agenția oficială rusă TASS.
Macabra secvență video, cu sosirea la fața locului chiar a lui Dughin, a fost publicată, printre alții, de Corriere della Sera, la Milano.
La Londra, The Guardian amintește că Dughin e poreclit “creierul lui Putin”, în Spania, El Pais subliniază de asemenea că fiica lui Dughin, mare propagandistă a ideilor rasiste și teoriilor extremiste, antioccidentale și antisemite ale acestuia, se afla pe lista sancțiunilor internaționale.
La München, Süddeutsche Zeitung îl citează pe Denis Pușilin, șeful autoproclamatei “republici populare” din Donețk, care a scris pe canalul său Telegram că ucrainenii sunt de vină, el vorbind despre "teroriștii regimului ucrainean”. Pușilin e citat și de agenția Ria Novosti, spunând: "Teroriștii regimului ucrainean, încercând să-l elimine pe Aleksandr Dugin, i-au aruncat în aer fiica... în mașină. Daria era o adevărată rusoaică”.
In schimb, citată de agenția Tass, purtătoarea de cuvant a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, nu a mers până la a acuza direct Ucraina, însă l-a citat pe Pușilin
In Italia, La Repubblica subliniază însă insistența cu care Kievul neagă orice amestec: Ucraina „nu are nimic de-a face” cu atentatul care a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dugin, a spus deîndată consilierul prezidențial ucrainean, Mihail Podoliak. „Noi nu suntem un stat criminal, ca Federația Rusă, și cu atât mai puțin un stat terorist”, a declarat Podoliak la televiziunea ucraineană.
Ba chiar, Volodimir Zelenski însuși a avertizat că Rusia ar fi acum gata să facă „ceva absolut dezgustător”.
Tot La Repubblica explică pentru ce Dmitri Medvedev și, prin el, Rusia intervin iarăși în campania electorală italiană. Înlocuirea guvernului lui Mario Draghi cu un executiv mai puțin ostil i-ar permite Rusiei să continue să-și exercite influența nefastă asupra UE. Și, din punctul de vedere al Kremlinului, o coaliție de centru-dreapta care ar include Fratelli d'Italia ai Giorgiei Meloni ar fi absolut perfectă.
Falsa iluzie a feministelor care votează pentru Meloni doar pentru că e femeie. Tot La Repubblica divulgă apelul unui grup de asociații care vor să facă front comun în chestiunea femeilor în politică. Dar că Meloni, scrie cotidianul din Roma, candidată pentru postul de premier… gândește ca un bărbat.
In sfârșit, Libération, la Paris (ziarul fondat de Jean-Paul Sartre) este poate publicația care explică cel mai bine teoria lui Dughin despre «șocul civilizațiilor», despre care am mai scris aici ca fiind o doctrină a resentimentului.
„Eurasianismul” a fost de altfel conceput si pus pe hârtie acum un secol, printre alții de prințul Nikolai Trubetzkoy, unul din cei mai mari lingviști care au trăit vreodată, creatorul fonologiei.
Trubetzkoy, care scria în exil, după ce fugise în timpul revoluției bolșevice, se baza la rândul lui pe scrierile filosofului ortodox Nikolai Berdiaev.
In mod aparent paradoxal, mulți din acei exilați și fugari ruși albi, intelectuali de excepție, care scăpaseră sărăciți din dezastrul comunist, aveau o solidă fibră anti-occidentală și priveau cu mare severitate „Occidentul decadent”.
Este așadar un proiect politic cu foarte vechi și onorabile titluri de glorie, care se împacă de acum foarte bine cu influențele comuniste și fasciste, precum și cu antisemitismul.
Iarna cultivării noastre (la căldură)
Asasinarea fiicei lui Dughin nu este însă singura temă în presa europeană din această dimineață. The Observer, la Londra, se ocupă îndelung de felul în care, de mai multe zile, Marea Britanie este total paralizată de greve. În metroul din Londra, de pildă, care transportă până la cinci milioane de oameni pe zi, în weekend doar două linii circulau, pe fundal de mari evenimente sportive și culturale la care lumea nu a putut să ajungă.
Tot The Observer explică cum britanicii se pregătesc deja pentru iarnă și cum bibliotecile și muzeele vor fi un adăpost pentru britanicii săraci care vor căuta puțină căldură.
Ubu în Arabia Saudită
Le Monde se ocupă însă și de alte drame. Numărul din această dimineață scrie pe larg despre aberanta, ubuesca (“ubuesque”, termen provenit de la piesa lui Alfred Jarry Ubu Rege) condamnare la 34 de ani închisoare a unei femei saudite pentru câteva mesaje pe Twitter.
Sentința împotriva Salmei Al-Chehab este cea mai lungă impusă vreodată unui apărător al drepturilor femeii în regatul wahhabit. Pe pagina sa personală a rețelei de socializare Twitter, ea postase în partea de sus a mesajelor o urare de „libertate pentru prizonierii de conștiință și pentru fiecare persoană asuprită din lume”.
Pe 9 august, această doctorandă în medicină a fost condamnată la 34 de ani închisoare, pedeapsă urmată de o interdicție de părăsire a teritoriului de aceeași durată. Crima ei: a scris mesaje de sprijin pentru femeile din acest regat feudal, condusă cu o mână de fier de prințul Mohammed Bin Salman.
Despre un alt prizonier de conștiință din Arabia Saudită, Raif Badawi, am scris eu însumi îndelung acum câțiva ani, după un interviu la Bruxelles cu soția lui refugiată în Occident.
