Pentru presa franceză, principalul titlu astăzi este moartea lui Bébel, actorul Jean-Paul Belmondo, decedat ieri la vârsta de 88 de ani (și aproape tot atâtea filme), o legendă vreme de decenii a cinematografiei franceze și europene, împreună cu Alain Delon. La anunțul știrii, ieri, Delon, prietenul lui de-o viață, s-a declarat „distrus”.
Vorbind despre Delon, Jean-Paul Belmondo dădea de altfel acest sfat elementar și de bun simț despre prietenie (sur l’amitié): “Nu discut niciodată politică cu Alain. Evităm asta.” (Alain Delon nu și-a ascuns niciodată simpatia pentru anumite idei politice ale lui Le Pen.)
Libération titrează: «La vie est Bébel ». Cotidianul conservator de tendință catolică și gaullistă Le Figaro scrie la rândul său despre ceea ce a însemnat Belmondo pentru Noul Val (La Nouvelle Vague) de cinematografia franceză, începând cu filmul lui Godard din 1960 A Bout de Souffle.
Acest nou val francez avea să influențeze la rândul sau cinematografia italiană, dar și pe aceea din Statele Unite, noul Hollywood al anilor 1960-1970. Deja în A Bout de Souffle, unde îl joacă pe Michel, gangsterul pe fugă urmărit de polițiști, Belmondo a creat tipul de personaj ambiguu, dar magnetic, perdantul carismatic și marginal, care avea să rămână marca sa în cinema.
Cotidianul catolic La Croix îi prezinta la rândul sau biografia, sub titlul: „Belmondo, itinerariul unui actor răzgîiat (un acteur gâté, dar în franceză termenul e mai puțin brutal și poate avea chiar o notă afectivă).
„Romanticul periculos”, îl numește, la München, Süddeutsche Zeitung. În Italia, La Repubblica, ziar care se ocupă, precum întreaga presă din peninsulă, în detaliu de actualul festival de cinema de la Veneția, amintește că în 2016 Bebel a primit, sub ovațiile sălii în picioare, Leul de Aur pentru întreaga sa carieră.
Provocator ca de obicei, același Libération, cotidianul stângii intelectuale pariziene – fondat de Jean-Paul Sartre – pune întrebarea: „Oare câte lacrimi curg pentru Bébel la Nairobi?”
„A povesti despre Belmondo înseamnă a descrie o structură schizofrenică pe care s-a sprijinit cinematografia franceză vreme de cincizeci de ani. Sub pielea lui Belmondo a existat întotdeauna „Bébel”, sub actorul visător care luase premiul I la Conservator a respirat un golan relaxat, sub acest fecior de sculptor îmbrăcat cu grijă se ascundea un bătăuș badass cu pumnii umezi de alcool.”
Dincolo de necrolog
Într-un cu totul alt domeniu, Financial Times scrie că Germania a protestat oficial față de Rusia pentru un val de atacuri cibernetice în așteptarea alegerilor de luna viitoare, care vor trebui să ducă la găsirea unui succesor pentru a o înlocui pe Angela Merkel, care se retrage din politică, după 16 ani în care s-a aflat la putere.
În acest timp, NORD STREAM 2 e aproape gata: secțiunea finală a controversatului gazoduct Nord Stream 2 între Rusia și Germania este gata, marcând o etapă majoră în finalizarea proiectului energetic care a costat 11 miliarde de dolari. Conducta finală a fost sudată și va fi în curând coborâtă în Marea Baltică - ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ansamblul va fi finalizat în câteva zile. Se așteaptă ca gazul să înceapă să curgă spre Germania luna viitoare, deși proiectul este încă supus unei proceduri judiciare. Mai multe detalii aici în Politico.
Liderii opoziției din Belarus condamnați: Figurile cheie ale opoziției din protestele din Belarus din 2020, Maria Kolesnikova și Maksim Znak, au fost condamnați luni la 11 și respectiv 10 ani de închisoare. Detalii aici, tot în Politico.
În Marea Britanie, The Guardian analizează realitatea afirmațiilor talibanilor din Afganistan, care afirmă că ar fi ocupat in întregime ultimul bastion al rezistenței împotriva lor, valea Panjshir. The Guardian consideră însă ca asta ar putea fi si o simpla manevră psihologică, destinată a demoraliza.
În Spania, El Pais amintește că este prima oară că valea Panjshir cade sub controlul unor forțe care nu sunt compuse din localnici. Nu doar britanicii în secolul al XIX-lea, dar nici sovieticii în deceniul anilor 1980 nu au reușit să o ocupe, ba chiar nici talibanii în precedentul lor regim, între anii 1996-2001. Este drept însă că generația anterioară a talibanilor nu dispunea de armamentul perfecționat al celor de astăzi, care au recuperat mari cantități de armament american și vehicule blindate abandonate de fosta armată guvernamentală.
Nu este limpede unde se află acum cei doi lideri ai rezistenței din Panjshir, vice-președintele fostului guvern pro-occidental Amrullah Saleh, care anunțase că potrivit Constituției el este în continuare liderul țării – și Ahmed Massoud, fiul celebrului lider al rezistenței anti-sovietice și anti-taliban Ahmed Shah Massoud, asasinat de Al-Qaida în 2001, cu două zile doar înaintea atentatelor din New York.
În această dimineață, tânărul lider Massoud a postat pe Twitter, cu flegmă foarte „British” (a urmat cursuri Royal Military Academy din Sandhurst), că este viu și salvat: “I'm safe, mate, don't worry.” El a cerut afganilor din întreaga țară să se revolte „pentru libertate și prosperitate”.
Cât despre fostul vice-președinte Amrullah Saleh, The Washington Post scrie că el pare a fi ajuns în Tajikistanul vecin, fostă republică sovietică și unde se vorbește aceeași limbă.
În acest timp, după ce talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului, liderii grupului islamist au pornit o „ofensivă de șarm” și fermecare a scepticilor străini. Ben Farmer, corespondentul Daily Telegraph din Kabul, a fost invitat la ceai de liderii talibani și a primit un bun venit călduros când a sosit neanunțat într-o clădire guvernamentală. După această expediție fascinantă, el descrie scena suprarealistă a discuției cu un oficial – înainte de a primi un cumplit avertisment la adresa Occidentului.
Ca o amintire și un avertisment în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla într-un viitor foarte apropiat, The Times, la Londra, anunță cifra de peste o mie de migranți ilegali care au încercat ieri să traverseze Canalul Mânecii în doar 24 de ore, însă au fost interceptați.
O „Imitatio Christi” musulmană
«Talibanii, acești meticuloși „imitatori” ai Profetului», titrează astăzi Le Monde într-o largă analiză. Ni se amintește că talibanii aparțin, ideologic, unei școli de interpretare strictă a Coranului născută în India în sec. XIX: școala Deobandi, de la numele unei medresa fondată în 1867 în nordul Indiei britanice.
Doctrinele aride ale acestei școli formează baza ideologiei Pakistanului de astăzi și asta încă de la separarea Pakistanului de India, în 1947. Dat fiind că fondatorii curentului taliban au studiat la medrese în Pakistan, pe când erau refugiați acolo, în anii 1980, ei au preluat în mod natural acea doctrină, peste care a venit apoi să se așeze un strat suplimentar de ideologie wahabită, din Arabia Saudită.
Este vorba un puritanism și o lectură strict literală a textului coranic, care rezultă într-o strădanie permanentă de imitare a gesturilor, faptelor și atitudinilor Profetului Mahomed, considerat modelul uman suprem.
Un puritanism și o rigiditate doctrinară care amintesc de acele tehnici de devoțiune personală cunoscute și în creștinism în vechime, care constau într-o identificare cu Isus, o viață întru Hristos.
