15.10 CEC spune că va examina cazurile de posibilă corupere a alegătorilor
În legătură cu cazurile de transportare organizată a alegătorilor din stânga Nistrului la secţiile de votare, semnalate de presă, Comisia Electorală Centrală a declarat că legislația națională nu prevede interdicții în acest sens, dar că "aceste cazuri urmează să fie documentate în modul corespunzător și examinate inclusiv prin prisma fenomenului de corupere a alegătorilor". Inspectoratul General de Poliție a fost sesizat despre aceste fapte.
15.00 Ilan Şor a votat revenirea la colhozuri
Președintele Partidului Șor, Ilan Șor, a votat pentru ”dezvoltarea infrastructurii, majorarea pensiilor și revenirea la colhozuri”. „Am votat ca imediat să înceapă construcția întreprinderilor de stat, ca oamenii să aibă locuri de muncă, ca să apară imediat colhozurile, așa cum am început la Jora de Mijloc”, a declarat Ilan Șor, după ieșirea din secția de votare, relatează Radio Chişinău. Ilan Șor, condamnat de prima instanță pentru jaful din sistemul bancar din 2014, a adăugat că Republica Moldova ar urma să se dezvolte după modelul orașului Orhei, al cărui primar este el.
14.50 Ambasadorul Statelor Unite, Dereck J. Hogan, observator la alegeri
14.42 Cozi la Londra, Parma, Bologna, Modena, Frankfurt
CEC a anunţat că până la ora 13.00 peste hotare au votat circa 27 de mii de cetățeni moldoveni.