Linkuri accesibilitate

Datele preliminare după procesarea a 99% din procesele verbale
Datele preliminare după procesarea a 99% din procesele verbale

Alegeri parlamentare în R. Moldova: PSRM câștigă alegerile, dar niciun partid nu are majoritatea în viitorul Parlament

Pentru prima dată, alegerile au loc în baza unui sistem mixt: 51 de parlamentari vor fi aleși în circumscripții uninominale și 50 - pe liste de partid.

Simultan cu scrutinul parlamentar a avut loc și un referendum consultativ în care alegătorii au fost întrebați dacă sunt de acord cu reducerea numărului de deputați de la 101 la 61 și cu introducerea posibilităţii de a fi revocaţi.

Conform datelor preliminare, prezența la vot a fost de 49,21% (peste 1 milion 452 de mii de alegători, din aproximativ 3,2 milioane înregistrați). Scrutinul a fost monitorizat de peste 4.000 de observatori, 776 fiind străini.

12.45 CEC: Participarea la referendumul consultativ a fost de 39%

Astfel, referendumul poate fi declarat valabil, depăşind prezenţa de o treime din alegători necesară pentru validarea plebiscitului.

Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Rusu, a spus că pentru micșorarea numărului deputaților s-au pronunțat 730 de mii de alegători, iar împotrivă – peste 260 de mii, potrivit rezultatelor parțiale. Pentru posibilitatea revocării mandatelor s-au pronunțat peste 790 de mii de alegători, iar împotrivă – peste 200 de mii. Participarea la referendumul consultativ, care nu produce consecințe juridice, a fost de aproximativ 39% din alegători, mai mică decât participarea la alegeri, care a fost de 49,22%

12.32 Promo-LEX: Alegerile s-au desfăşurat fără încălcălcări majore

La alegerile parlamentare din 24 februarie nu au fost admise încălcări majore, a spus șeful Misiunii de observare a alegerilor a Asociației Promo-LEX, Pavel Postica, la o conferință de presă, transmite IPN.

Potrivit lui Pavel Postica, observatorii Promo-LEX au raportat pe parcursul zilei 127 de deficiențe ale listelor electorale și 110 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot. Totodată, s-a constat transportarea organizată a alegătorilor în 91 de cazuri, iar votarea în grup – în 83 de cazuri.

11.58 Distribuirea mandatelor după centralizarea a aproape 99% din procese verbale

Partidul Socialiștilor a câștigat la alegerile parlamentare de duminică votul politic în circumscripția națională, acumulând 31,35% din voturi sau 18 mandate, iar cu alte 16 mandate câștigate în circumscripțiile uninominale este pe cale să obțină cele mai multe locuri în parlament. Sunt rezultate sugerate de datele Comisiei Electorale Centrale, după numărarea voturilor din aproape 99% procese verbale, în urma alegerilor parlamentare.

Pe locul doi, la votul politic în circumscripția națională s-a situat blocul opoziției pro-europene ACUM, cu 26,35% din voturi, sau 14 mandate. Dar ACUM a câștigat doar 12 mandate în circumscripțiile uninominale, clasându-se al treilea după numărul total de locuri în parlament, 26.

Partidul Democrat de guvernământ, chiar dacă s-a situat al treilea la votul politic, obținând 23,87% sau 13 mandate, a recuperat în circumscripțiile uninominale, unde a câștigat cele mai multe mandate, 18, sau 31 în total, așa încât se situează pe locul doi în clasamentul general.

Partidul Șor, ultimul care a mai intrat în parlament, a obținut 8,4% la votul politic, adică cinci mandate, și altele două în circumscripții uninominale acumulând un total de 7. Au mai fost aleși trei candidați independenți, inclusiv doi în circumscripțiile din regiunea transnistreană.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG