Avocații baroului din Chișinău, cel mai mare barou din țară, au dezbătut astăzi dacă să recurgă la o grevă în semn de protest față aplicarea excesivă a măsurii de arest preventiv. Ei spun că judecătorii dispun arestul preventiv, adică întemnițarea cuiva înainte de proces, cu prea multă ușurință, iar numărul acestor cazuri a crescut în ultimii ani – în jur de patru mii de oameni s-au aflat în arest preventiv în prima jumătate a anului curent. Dar decizia finală, dacă va fi grevă generală sau nu, o va lua Congresul Uniunii Avocaților, luna viitoare.
Pentru a-și argumenta starea de nemulțumirile, avocații au prezentat astăzi statistici care atestă disproporția evidentă dintre numărul de recursuri ale avocaților acceptate de către judecători și cele semnate de procurori.
Cifrele, obținute după efectuarea unei monitorizări asupra activității Curții de Apel timp de două săptămâni (29 iunie - 14 iulie), arată că recursurile apărătorilor împotriva arestului preventiv sunt respinse în proporție de 98%, iar la recursurile procurorilor se atestă o rată de 60%.
Avocații au atras atenția că Republica Moldova are 49 de dosare cu privire la aplicarea măsurii de arest preventiv pierdute la CEDO și doar unul câștigat. Apărătorii, printre care și Victor Panțîru, susțin că aplicarea arestului preventiv ar trebui să fie o măsură de excepție, și nu uzuală:
„Noi suntem o treime din actul de justiție, cu toate acestea noi suntem desconsiderați, noi suntem mobilier în sala de judecată, mai ales pe dosarele penale. Problema stringentă... că a ajuns deja cuțitul la os, sunt anume dosarele penale. Da, au apărut recent și cazuri de tortură, mai puține decât au fost anterior, dar arestul preventiv, cel puțin din practica mea, este folosit pentru a negocia recunoașterea vinovăției, pentru a negocia darea declarațiilor și se folosește anume ca instrument de obținere a probelor.”
De cealaltă parte, într-un răspuns al Procuraturii Generale la nemulțumirile avocaților, este invocat faptul că „foarte multe persoane, atunci când înțeleg că pedeapsa penală este inevitabilă pentru ei, fug peste hotare”. Procurorii susțin că riscul părăsirii țării este imanent din cauza frontierei de est a republicii, necontrolată pe segmentul transnistrean de autoritățile Republicii Moldova.
Curtea Supremă de Justiție răspundea în termeni mai mult tehnici la o scrisoare a avocaților sugerând că deciziile aparțin fiecărui judecător în mod individual, iar acestea sunt luate în funcție de pregătirea fiecărui magistrat.
În ceea ce privește motivarea demersurilor procurorilor privind aplicarea măsurii de arest preventiv, de cele mai multe ori se invocă și faptul că bănuiții ar putea influența mersul anchetei dacă sunt lăsați în libertate, ori ar putea prezenta pericol pentru siguranța publică.
L-am întrebat pe avocatul Vladislav Gribincea de ce apărătorii cred totuși că anume o grevă generală i-ar ajuta să obțină reacția dorită din partea autorităților:
Vladislav Gribincea: „În ultimul timp, prezența sau lipsa avocaților în proces nu influența absolut nimic. Greva ar însemna neparticiparea avocaților în procese, ceea ce ar provoca tergiversarea proceselor judecătorești, până ce statul nu va respecta drepturile omului. Conform legii, multe acțiuni procesuale în cadrul procesului penal nu pot fi efectuate fără participarea avocatului, cum ar fi reținerea persoanelor sau alte chestiuni.”
Europa Liberă: Deci, practic activitatea procurorilor ar fi paralizată?
Vladislav Gribincea: „Ar fi blocată într-o foarte mare măsură, iar judecătorii nu vor putea examina cauzele.”
Europa Liberă: Pe de o parte, am putea înțelege că cei care vor avea de pierdut vor fi și clienții?
Vladislav Gribincea: „Pe moment ar avea de pierdut clienții, dar în perspectivă toți clienții o să câștige, pentru că nu vor mai fi arestați abuziv, pentru că nu vor mai fi puși abuziv sub urmărire penală etc.”
Baroul Chișinău, prin decizia luată astăzi, a chemat toți avocații din Republica Moldova ca în cadrul Congresului Uniunii Avocaților, programat pentru începutul lunii octombrie, să voteze pentru declanșarea unei greve generale în toață țara. Rămâne de văzut cum vor răspunde majoritatea apărătorilor la această chemare, ori în cadrul adunării de astăzi, mai mulți avocați au deplâns lipsa unității în cadrul Uniunii Avocaților.