Linkuri accesibilitate

Sancțiuni impuse de Rusia: Gazprom nu mai poate exporta prin Yamal - Europa


Gazprom a anunțat joi că nu va mai putea exporta gaz prin Polonia prin gazoductul Yamal-Europa, după ce Moscova a impus sancțiuni împotriva firmei care deține secțiunea poloneză a conductei. Prin acest gazoduct trece o mare parte din gazul furnizat către Europa.

Purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov a justificat sistarea tranzitului spunând că Varșovia „a încălcat în mod repetat drepturile de acționar ale Gazprom” în trecut și a pus Gazprom pe lista neagră pe 26 aprilie.

Europol GAZ a fostă societate mixtă între Gazprom și compania poloneză de petrol și gaze PGNiG, și operează un tronson de 683 de kilometri din gazoductul Yamal – Europa.

Odată Gazprom intrat pe lista de sancțiuni, a spus Kuprianov, compania de stat rusă nu își poate exercita dreptul de vot la Europol GAZ și nici nu poate primi dividende.

Moscova a impus sancțiuni împotriva a 31 de companii, între care Gazprom Germania și Europol GAZ SA (proprietarul părții poloneze a gazoductului Yamal-Europa), companii cu sediul în țări care au impus la rândul lor sancțiuni Rusiei ca răspuns la invazia acesteia în Ucraina.

Companiile vizate de guvernul rus au interdicție de a efectua orice tranzacții, de a importa și exporta produse și materii prime din Rusia și de a intra în porturile rusești.

Autoritățile de reglementare germane au preluat controlul operațiunilor de la Gazprom Germania după ce gigantul energetic Gazprom, controlat de Kremlin, și-a abandonat luna trecută filiala germană fără explicații. Gazprom furnizează mai mult de o treime din gazul european.

Alte companii energetice din UE, precum și din SUA și Singapore sunt de asemenea menționate.

Ministerul economiei de la Berlin a anunțat că examinează decizia guvernului de la Moscova. Un purtător de cuvânt al ministerului a mai declarat că aprovizionarea cu gaz este verificată în mod constant și că în prezent este garantată, dar că sunt luate și „măsuri de precauție” pentru „diverse scenarii”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG