Linkuri accesibilitate

Moscova se arată îngrijorată de o eventuală aderare a Ucrainei la NATO


Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, 16 iunie, 2021

Kremlinul a spus că apropierea Ucrainei la NATO ar fi o „linie roșie” pentru Rusia, care este îngrijorată de discuțiile că Kievul poate primi la un moment dat un plan de acțiune pentru aderare. Declarația a fost făcută pe 17 iunie de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, la o zi după ce Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele american Joe Biden la primul lor summit, la Geneva.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus pe 14 iunie că dorește un „da” sau „nu” clar de la Biden cu privire la oferirea unui plan de aderare la NATO pentru țara sa. Statele Unite au acordat Ucrainei asistență de securitate de peste 2,5 miliarde de dolari din 2014, când Rusia a anexat în mod ilegal peninsula ucraineană Crimeea și a sprijinit separatiștii din estul Ucrainei în războiul declanșat contra Kievului, în care au murit peste 13 000 de oameni.

Președintele american care îl va primi la Washington pe Zelenski în luna iulie a spus că Kievul trebuie să elimine corupția și să îndeplinească alte criterii înainte să se califice pentru aderare. Tensiunile dintre Rusia și Ucraina au crescut în ultimele luni, după ce cele două țări s-au acuzat reciproc pentru intensificarea luptelor din estul Ucrainei, pe fondul unui impas în negocierile de pace între Kiev și separatiștii susținuți de Moscova.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG