Linkuri accesibilitate

MOSE, la datorie! Veneția a rămas „uscată”, după o maree record


Barierele galbene ale sistemului MOSE în iulie 2020, când sistemul anti-inundații se afla în faza testării. (REUTERS/Flavio Lo Scalzo)
Barierele galbene ale sistemului MOSE în iulie 2020, când sistemul anti-inundații se afla în faza testării. (REUTERS/Flavio Lo Scalzo)

Centrul istoric al Veneției a scăpat ca prin minune luni seară de inundație, grație sistemului de apărare MOSE. Potrivit edililor, apa depășise cu 154 cm nivelul normal la ora 23.05 pe 30 octombrie – iar pentru inundarea celebrei Piețe San Marco „ajunge” o depășire de 80 cm.

Sistemul anti-inundații MOSE (un acronim ales și pentru că face trimitere la personajul biblic, Moise) constă din 78 de porți galbene instalate la patru intrări în laguna unde se află Veneția și funcționează din 2020, relatează DPA.

Când ploile și furtunile duc la mărirea nivelului apei, mai ales toamna, Veneția ridică barierele, evitând daune considerabile pentru patrimoniul ei arhitectonic, aflat pe lista UNESCO.

Cel mai înalt nivel al apei a fost înregistrat în 1966 – anume 194 cm peste normal.

„Aqua alta” („apa înaltă”) de luni, 30 octombrie, a fost atribuită vântului sirocco puternic.

Sistemul MOSE a rămas în acțiune și marți, când vremea a fost extrem de instabilă în lagună.

Imagini live de la Veneția, marți dimineață, arătau turiști mergând normal prin Piața San Marco, unde în caz de inundații trebuie ridicate trotuare de scânduri.

Piașa San Marco în timpul viiturii record din 1966
Piașa San Marco în timpul viiturii record din 1966

Sistemul MOSE a costat 6 miliarde de euro și este considerat de unii o „minune” a ingineriei moderne. Unii experți atrag însă atenția că fenomenul încălzirii globale, care duce la ridicarea nivelului oceanului planetar, ar putea pune în viitor la și mai grea încercare funcționarea lui.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG