Odată cu agravarea epidemiei de coronavirus autoritățile încearcă să impună reguli drastice de interacțiune socială, astfel încât cetățeanul să apară cât mai puțin posibil în locuri publice. Atunci când e vorba de spectacole și concerte, oamenii se conformează fără ezitare. Dar rămâne neclintită obligația de a merge la serviciu. În atare condiții, mulţi conducători de întreprinderi, oameni de afaceri fac tot posibilul să transfere parte din activităţi de la sedii spre locurile de trai ale angajaților, acolo unde ei se pot autoizola pentru minim două săptămâni recomandate de doctori.
Administratoarea unui local din Chişinău, Aliona Rotaru, este de părere că provocarea anului numită Covid 19 va interveni în modul de a desfășura afacerile în întreaga lume. Cafeneaua la care lucrează ea a anunţat suspendarea activităţii şi trecerea la regim online. Deocamdată, Aliona Rotaru spune că provocările unui local de alimentaţie publică sunt mai greu de depășit, dar ea se declară convinsă că împreună cu colegii va găsi soluţii. În noile circumstanțe, zice ea, este importantă încrederea reciprocă întrucât ies în prim-plan rezultatele şi nu prezența fizică la serviciu.
„Ne facem griji pentru angajaţii noştri. Chiar şi eu am o mică răceală, şi colegii mei mai prind câte o mică răceală, nu neapărat că vorbim despre un virus, un Covid-19, dar credem că este mult mai sigur ca toată lumea să evite cât mai mult transportul public şi contactul cu multă lume, mai ales că noi suntem o comunitate de tineri care socializează mult, se întâlnesc cu mulţi oameni, organizează evenimente, suntem activi”.
Europa Liberă: Ce înseamnă activitatea voastră de la distanță? Ce veţi face nemijlocit sau deocamdată ce oportunități aveţi?
„Deocamdată examinăm. Primul lucru era ca pur şi simplu să nu mai permitem accesul în spaţiul [nostru] ca să nu devenim o sursă în plus de probleme. De fapt, toate businessurile ar trebui acum să-şi regândească un pic activitatea, să treacă pe online”.
Olesea Fortună este președinta filialei locale a unei organizații internaţionale, Global Entrepreneurship Network (GEN). Ea povesteşte că are un unchi în Italia care este specialist în inginerie civilă. În ciuda carantinei generale din această ţară, el se vede silit să meargă la oficiu deoarece e legat de calculatorul de la birou dotat cu programe speciale. Dar şedinţele oricum se fac online, fiecare angajat separându-se în biroul său, pentru a împiedica răspândirea virușilor.
Toate businessurile ar trebui acum să-şi regândească un pic activitatea...
Pentru Olesea Fortună obstacolul în calea externalizării şi regândirea unor operațiuni îl constituie nu atât lipsa de încredere în angajații care ar putea trage chiulul cât lipsa de programe licențiate de calculator care ar face posibilă aplicarea rapidă a unor tehnologii și modalități noi de lucru, care nu au cum să apară peste noapte.
„Dacă tu nu ai acasă instalate programele care sunt necesare, precum 1C, şi ţie îţi trebuie să fii la serviciu asta este o problemă, pentru că programele acestea sunt de obicei foarte scumpe şi ele sunt instalate pe un anumit număr de calculatoare. Însă dacă prestatorul de servicii s-a gândit la o formulă de genul să pună programele pe un laptop, mă refer la un calculator care poate fi transportat, atunci cu siguranță poate să utilizeze acest program şi la el acasă. Mă gândesc şi la oportunitățile pentru economie, pentru că ele au fost neglijate până acum mai mult sau mai puţin. Partea pozitivă este că poate să revoluționeze modalitatea de angajare şi modalitatea de conlucrare cu diferiți experți care preferă să lucreze la distanţă”.
Pentru economista Olesea Fortună, care este și mamă a doi băieţi, un prim test de receptivitate la activităţi în regim online îl au de trecut profesorii, dar managerii instituțiilor de învățământ. Vrând nevrând, carantina din şcoli îi va obliga să facă lecţii la distanţă, lucru inevitabil după cum s-a văzut şi în Italia, Experta spune că dacă ar fi de căutat un revers benefic al năpastei ce a lovit lumea întreagă, ar putea fi vorba despre mobilizarea responsabilității și perspicacității care fac posibilă supraviețuirea.