Sub presiunea unor așteptări tot mai mari, are actuala guvernare o înțelegere coerentă, cu efecte pe termen lung, a modului în care trebuie redresată starea de lucruri? Ce-și propune și ce a reușit deja noua guvernare în privința însănătoșirii sistemului judiciar? O convorbire la această temă cu Nadejda Hriptievschi, experta în justiție de la Centrul pentru Resurse Juridice din Moldova.
Europa Liberă: Nerăbdarea societății pentru măsurile de însănătoșire a sistemului judiciar este tot mai vizibilă, presiunea așteptărilor în acest sens față de noua guvernare pare a fi în creștere, cel puțin. Există la acest moment o înțelegere clară, din punctul Dvs. de vedere, a actualelor autorități privind modul practic de redresare a sistemului judiciar din Republica Moldova? Putem vorbi de un plan coerent menit să schimbe starea de lucruri în acest domeniu?
Nadejda Hriptievschi: „Eu cred că guvernarea are o înțelegere
Nu am văzut un plan anunțat din partea Guvernului ...
destul de bună a situației, dar, având în vedere complexitatea problemei, eu, cel puțin, încă nu am văzut un plan anunțat din partea Guvernului și bănuiesc că la acest plan se lucrează.”
Europa Liberă: De altfel, să cităm din programul actualului Guvern, până la un plan mai focalizat în mod special pe acest domeniu, cităm din programul actualului Guvern care este și el provizoriu, din câte reiese: „Vom curăța organele de justiție de oameni corupți și vulnerabili, vom propune o lege specială pentru evaluarea extraordinară a integrității și profesionalismului tuturor judecătorilor și procurorilor, inclusiv sub aspectul emiterii actelor ilegale, precum și prin verificarea averilor acestora raportate la veniturile oficiale”. S-a făcut ceva în spiritul unui astfel de angajament până acum, s-a reușit, dna Hriptievschi?
Nadejda Hriptievschi: „Din câte cunosc eu, încă nu a fost făcut sau, cel puțin, nu s-a anunțat despre acest lucru. Această lege specială de evaluare a judecătorilor, mă rog, atunci când scrii un program de guvernare, trebuie să scrii ceva foarte succint și pe
Sper că noi nu vom ajunge la o evaluare a tuturor judecătorilor și a tuturor procurorilor...
înțelesul tuturor. Eu foarte mult sper că noi nu vom ajunge la o evaluare a tuturor judecătorilor și a tuturor procurorilor, pentru că au mai fost încercări de evaluări de acest tip în regiunea noastră și încă nu avem exemple foarte clare că asemenea abordări, de fapt, au dus la schimbări esențiale sau au ajutat sau redresat ulterior sistemul judecătoresc.
Noi avem o problemă gravă în Republica Moldova cu sistemul judecătoresc și, de fapt, și cu sistemul procurorilor, și anume lipsa de independență, în primul rând, neînțelegerea de către reprezentanții acestor două profesii, care ar trebui să fie cele mai libere și mai independente, de fapt, în ultimii trei ani am regresat fără precedent la acest capitol. Eu aș zice chiar că am ajuns la timpurile de până la independență, cam la același nivel. De aceea, eu aș avea o altă abordare, nu aș porni cu o reevaluare a tuturor judecătorilor, ci aș începe de la cap, pentru că în orice sistem cam de acolo vin problemele.”
Europa Liberă: Iată la nivelul omului simplu, pentru oamenii din sistemul judiciar care au comis abuzuri, deseori soldate și cu distrugerea unor destine, trebuie să existe totuși niște consecințe? Sigur nu trebuie să se recurgă la represalii. Dar cum să se procedeze totuși, astfel încât și independența judecătorească să rămână neștirbită, dar și consecințele pentru abuzuri să fie asigurate?
Nadejda Hriptievschi: „Noi avem sistemul de răspundere disciplinară și avem și răspundere penală în cazuri de fapte de
Cred că accentul trebuie pus pe reformarea urgentă a Procuraturii...
corupție, de aceea eu cred că accentul trebuie pus pe reformarea urgentă a Procuraturii, mai ales în cadrul Procuraturii oricum garanțiile sunt un pic diferite decât la judecători și din perspectiva aceasta, din câte văd în spațiul public, guvernarea se axează pe Legea Procuraturii la început. Trebuie să înțelegem că nu putem reforma sistemul judecătoresc fără Procuratură și nu putem reforma Procuratura
Nu putem reforma sistemul judecătoresc fără Procuratură și nu putem reforma Procuratura dacă nu reformăm sistemul judecătoresc...
dacă nu reformăm sistemul judecătoresc, ele trebuie să meargă mână în mână. În ceea ce privește responsabilitatea judecătorilor, avem un alt organ care nu-și face lucrul și aceasta este Autoritatea Națională de Integritate și în cadrul acestei autorități se poate de intervenit cu măsuri mult mai rapide.
Dacă analizăm foarte bine, de fapt, judecătorii care au comis cele mai grave încălcări tot acești judecători au și probleme de integritate – fie că nu și-au declarat averile, fie că și le-au declarat cu greșeli. Și atunci o verificare detaliată a averii și modului de declarare a averii judecătorilor ar ajuta foarte mult la curățarea sistemului. Și aceasta se poate de făcut, pentru că asta nu înseamnă o încălcare a integrității judecătorilor, asta înseamnă că ți-ai pus ca organ prioritatea, ai început verificările, alegând cel puțin 50 la sută din toți judecătorii și procurorii până la sfârșitul anului 2019, ceea ce este și posibil, și fezabil.”
Europa Liberă: În același context, insistând totuși asupra evaluării integrității tuturor judecătorilor, într-un recent interviu Massimo Frigo, expert al Comisiei Internaționale a Juriștilor, a recomandat autorităților de la Chișinău să se abțină de la un proces amplu de lustrație, cum spunea el, în sistemul judecătoresc, pe care Domnia sa o califica drept o idee bună la început poate aparent, dar care se dovedește a fi nocivă, otrăvitoare ulterior, îndemn întâmpinat critic de mai mulți la Chișinău. De ce însă – ca să înțeleagă toată lumea –, de ce calea demiterii în masă și înlocuirea cu alți oameni a lustraților, să spunem așa, n-ar fi bună pentru situații precum cea din Republica Moldova? Condiții extraordinare, ar spune unii, cer soluții ieșite din comun sau radicale, drastice, dure.
Nadejda Hriptievschi: „În primul rând, noi trebuie să înțelegem că astfel de lustrație durează foarte mult, în al doilea rând, în această lustrație trebuie să fie implicați și reprezentanți din sectorul justiției. Or, din punctul meu de vedere, noi suntem încă la o etapă mult prea fragilă, atât din punct de vedere politic, cât și din punctul de vedere al eliberării instituțiilor statului. Există foarte mare pericol ca în acest proces să fie implicate aceleași persoane care au participat la violări timp de ultimii 3, 4, 5 ani și mai avem un risc foarte mare, și anume imposibilitatea de
Oamenii vor ceva rapid, dar trebuie să se înțeleagă foarte bine că nu poți face ceva rapid, întrucât trebuie foarte bine să investighezi înainte de a lua o astfel de hotărâre...
înlocuire rapidă... Într-un fel, oamenii vor ceva rapid, dar trebuie să se înțeleagă foarte bine că nu poți face ceva rapid, întrucât trebuie foarte bine să investighezi înainte de a lua o astfel de hotărâre și procesele acestea durează un anumit timp. Ei au garanții de independență, merg în instanță, contestă... Și atunci noi ce să facem? Noi nu putem să paralizăm întreg sistemul judecătoresc pentru un an-doi și procesele astea atât durează, nu mai puțin. În același timp, am avut semnale foarte clare că în sistemul judecătoresc și în Procuratură, de fapt, sunt un șir de oameni care și-au făcut lucrul onest, care au fost și ei victime ale represiunilor. Și atunci, eu cred că există căi foarte rezonabile care pot să ducă la rezultate și mai bune.”
Europa Liberă: Și Dvs. aveți credință că din interior sistemul poate ajunge la o însănătoșire?
Nadejda Hriptievschi: „Nu integral, dar se poate de început cu reforma Curții Supreme de Justiție, acolo pot fi făcute inclusiv măsuri și asta am văzut că a funcționat în mai multe țări, printr-o lege specială, într-adevăr, poți să faci o reevaluare a celor care rămân în Curtea Supremă de Justiție, dându-le posibilitate tuturor judecătorilor să participe la acel concurs. Deci începi cu curățarea acestei instanțe care este capul întregului sistem judecătoresc. De asemenea faci o evaluare, o verificare a tuturor președinților de instanțe.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, o întrebare ce ar putea fi auzită din mulțimea revoltată de cele întâmplate până acum: „De ce nu s-ar recurge și la măsuri nejustițiare, chiar pentru a-i înlătura din sistem pe cei care au colaborat fățiș cum ar fi cu Vladimir Plahotniuc și pentru a garanta, astfel, schimbarea”?
Nadejda Hriptievschi: „Înțelegeți, noi nu putem să construim un stat de drept, încălcând procedurile și dreptul, pentru că, de fapt,
Noi nu putem să construim un stat de drept, încălcând procedurile și dreptul...
asta au făcut, au construit un stat centralizat, un sistem autoritar, încălcând cele mai importante garanții de independență și drepturile omului. Acum când vrem să curățăm, noi trebuie să fim destul de atenți. Da, suntem într-o situație excepțională, asta presupune măsuri excepționale, dar asta nu presupune încălcări.
Și mai este o condiție foarte importantă – pentru a merge într-o astfel de reformă, cam peste tot unde ele au avut loc, acolo exista previzibilitate de cel puțin un mandat parlamentar, de o majoritate foarte bine stabilită. Eu nu am acea siguranță că putem conta, mai ales că avem modificări constituționale care trebuie, fiindcă, din păcate, nu există o majoritate constituțională parlamentară.”
Europa Liberă: În ce măsură, pe de altă parte, sistemul opune rezistență schimbărilor și ce se poate face cu asta? Cine și cum se opune însănătoșirii sistemului până la această oră, dacă, într-adevăr, există o astfel de rezistență?
Nadejda Hriptievschi: „Există rezistență cum a existat întotdeauna, a existat rezistență dintr-o parte, pentru că în orice sistem există și oameni care vor reforme, și oameni care nu vor reforme. Acum mi-aș dori foarte mult să aud un mesaj foarte clar de la Guvern, de la Parlament, dacă el nu vine de la Consiliul Superior al Magistraturii, de acordare a libertății judecătorului să-și exercite funcția. Or, Consiliul Superior al Magistraturii, de fapt, prin intermediul anumitor persoane din vârful sistemului judecătoresc, a transformat judecătorii în niște funcționari obedienți, reglementându-le timpul de muncă de la A la Z, ceea ce nu este normal. Judecătorilor li se interzicea să participe la evenimente care nu erau aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii sau de Institutul Național al Justiției.
Deci putem să intervenim la acest nivel, ca judecătorii să simtă că ei au o susținere și că ei, de fapt, își pot recăpăta independența. Și atunci eu sunt sigură că va apărea acea masă critică și deja sunt câteva semne, primul semnal care a venit de la Consiliul Superior al Magistraturii cu acele înlături din funcție. Eu sper că acest semnal este, de fapt, o realizare de către CSM că ei trebuie să facă ceva și dacă ei nu fac ceva rapid, ei trebuie... Și același Consiliu Superior al Magistraturii, de la el se poate de început reforma.”
Europa Liberă: Da. Și sperăm că magistrații solicită o revenire la normal.
Nadejda Hriptievschi: „Eu sper că magistrații solicită, pentru că până la urmă mă îngrijorează faptul că încă n-a avut loc nicio adunare a judecătorilor. Mă așteptam că judecătorii acum vor simți această nevoie, dar, mă rog, e totuși devreme. Cred că noi vrem prea repede de la un sistem care a stat prea mult în acea frică, cred că în câteva zile, săptămâni se vor mișca lucrurile și aici.”