Linkuri accesibilitate

Natalia Gavriliță cere adoptarea amendamentelor pentru a evita sistarea livrării de gaze de către Gazprom


Prim-ministra Natalia Gavrilița a cerut Parlamentului să examineze „de urgență” amendamentele legislative pentru achitarea din buget a datoriilor pentru consumul curent de gaze, așa încât să se evite o sistare a livrărilor de către Gazprom.

Solicitarea din 24 noiembrie survine în ultima zi a termenului limită anunțat de concernul rus de stat. Guvernul moldovean spune că vrea să transfere întreprinderii Moldovagaz 1,4 miliarde de lei din buget pentru achitarea de urgență a consumului de gaze rusești din luna octombrie și a unui avans pentru luna noiembrie. Banii urmează a fi virați prin compania de stat Energocom, printr-o schemă care mai presupune stingerea unei datorii a altei întreprinderi de stat, Termoelectrica, față de Moldovagaz.

Amendamentele legislative au fost aprobate de parlament săptămâna trecută, dar numai în prima lectură. În seara de 22 noiembrie, Gazprom a spus că va sista livrările către R. Moldova dacă nu-și primește banii în decurs de 48 de ore. În luna octombrie, R. Moldova a importat gaze rusești la un preț record de 750 de dolari pentru o mie de metri cubi. Dar distribuitorul Moldovagaz a continuat colectarea plăților la un tarif intern de multe ori mai mic.

Tariful a fost majorat deocamdată numai pentru luna noiembrie, iar Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a spus că va decide mai târziu asupra tarifului definitiv. Nu este limpede ce se va întâmpla cu diferența dintre prețul de import și tariful intern de până în noiembrie.

XS
SM
MD
LG