NATO trebuie să facă mai mult pentru a se proteja împotriva Rusiei și a președintelui Vladimir Putin, a declarat ministra germană a Apărării Christine Lambrecht sâmbătă (8 octombrie), pentru că „nu putem ști până unde pot ajunge iluziile de grandoare ale lui Putin”.
„Un lucru este cert: situația actuală înseamnă că trebuie să facem mai mult împreună”, a spus Lambrecht în timpul vizitării trupelor germane desfășurate în Lituania.
Germania și-a desfășurat primele trupe în Lituania, membru NATO, la granița cu Rusia, încă în 2017, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea. A fost apoi de acord să intensifice misiunea în mod semnificativ în luna iunie a acestui an, ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie.
Lambrecht a inaugurat vineri (7 octombrie) un centru de comandă german permanent în Lituania, despre care a spus că va fi crucial mutarea unei brigade de trupe din Germania în Lituania în 10 zile, dacă va fi nevoie.
O brigadă NATO are 3.000-5.000 de soldați, iar Lambrecht a precizat că exercițiile frecvente în Lituania ar ajuta la desfășurarea rapidă a trupelor, dacă este necesar, pentru a se alătura celor 1.000 de militari menținuți permanent în Lituania.
De când Rusia a invadat Ucraina în februarie, statele baltice Estonia, Letonia și Lituania au cerut insistent ca regiunea lor să primească trupe permanente - cea mai mare acumulare de forțe NATO pregătite pentru luptă în Europa de la sfârșitul Războiului Rece încoace.
Dar țările NATO nu sunt încă dispuse să instaleze baze permanente în Țările Baltice, deoarece asta ar costa miliarde de dolari și ar fi greu de întreținut. Este posibil și ca statele membre să nu aibă suficiente trupe și armament, iar o prezență permanentă ar fi extrem de provocatoare pentru Moscova. În schimb, NATO a ales să aloce mii de trupe în așteptare în țări situate mai la vest, cum ar fi Germania, ca întăriri rapide.
Uniunea Europeană participă însă la rândul ei la efortul militar, ceea ce este o noutate. Cele șapte - și în curând opt - luni de război în Ucraina au deja consecințe tangibile asupra arhitecturii europene de securitate. În primul rând, acest fapt de netăgăduit: Europa se îndreaptă către un proces de neoprit de militarizare și control al frontierelor.
Un instrument european pentru pace a fost lansat în urmă cu trei ani, cu scopul de a contribui la pace și stabilitate în zonele îndepărtate ale lumii. Dar, în mod paradoxal, prima sa sarcină a devenit finanțarea armelor pe continentul european. Dotat cu aproape 5.000 de milioane de euro, este vorba de un instrument de pionierat care a fost conceput pentru a sprijini misiunile europene de instruire militară în Sahel, în Africa sub-sahariană. Acum servește la transportul de arme letale sub umbrela europeană către o țară aflată în război deschis, Ucraina.
Desigur, Uniunea Europeană nu este o putere militară. S-a născut din cenușa și ciocnirile aprige ale celor două războaie mondiale purtate pe solul său. Din acest motiv, chiar și tratatele europene interzic în principiu alocarea bugetului comunitar pentru finanțarea armelor. Un obstacol care a fost depășit cu acel Instrument European pentru Pace, creat paralel cu Cadrul Financiar Multianual al UE, care în patru luni după invadarea Ucrainei de către Rusia a alocat deja 2.000 de milioane de euro pentru trimiterea de material de război în Ucraina.
Bugetul european pentru securitate și apărare a crescut astfel cu 123% în cadrul finanțelor actuale -care merg din 2021 până în 2027- față de bugetul precedent. Investițiile europene în firme de armament au crescut cu 1.256%, potrivit unui raport recent al ONG-ului StateWatch.
Apoi, se subliniază că există și riscul ca pe termen lung multe din acele arme europene trimise în Ucraina să ajungă în mâini greșite, așa cum sa întâmplat cu livrările internaționale către Siria, Afganistan, Libia sau Irak. Potrivit Small Arms Survey, între 2013 și 2015, în Donbas s-au pierdut 300.000 de arme ușoare. De atunci, doar aproximativ 4.000 au fost recuperate, deoarece majoritatea se crede că au ajuns pe piața neagră.
Toate acestea se întâmplă, desigur, într-un context de criză socio-economică, în care inflația atinge cifre record în majoritatea țărilor din zona euro. În societățile europene, începe să devină acută dezbaterea cu privire la costul sancțiunilor împotriva Rusiei și a războiului în curs.
În blocul comunitar, sensibilitățile naționale rămân împărțite în funcție de apropierea geografică de Rusia. Polonezii și cetățenii țărilor baltice susțin menținerea sprijinului pentru Kiev, în timp ce restul europenilor par a dori ca un acord de pace să fie găsit cât mai curând posibil.
