Linkuri accesibilitate

Raport secret al NATO despre erorile lui Putin


Lansator de rachete american de tip HIMARS ( High Mobility Artillery Rocket Systems).
Lansator de rachete american de tip HIMARS ( High Mobility Artillery Rocket Systems).

Documentul se încheie cu o concluzie prudentă: «Războiul este departe de a se încheia. Nici una dintre cele două părți care se înfruntă nu pare, pentru moment, pregătită să obțină o victorie decisivă».

Un raport presupus secret” al Alianței Nord-Atlantice a ajuns în presă, detaliind toate erorile militare ale lui Putin.

Raport secret al NATO despre erorile lui Putin
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00

Trebuia să fie un raport secret, confidențial, intern, destinat doar ambasadorilor pe lângă NATO ai celor 30 de țări membre (curând 32, după primirea oficială a Suediei și Finlandei). Prezentat pe 16 septembrie celor 30 de membri, documentul a ajuns însă foarte rapid în presă, uneori pe căi mai puțin obișnuite.

Astfel, în Franța, raportul a ajuns în paginile săptămânalului politico-satiric Le Canard enchaîné, publicația franceză cea mai bine introdusă în lumea serviciilor secrete și a structurilor și secretelor militare.

O primă noutate a raportului, redactat în special de experți americani, este aceea că dă cifre foarte precise în legătură cu ajutorul real, financiar mai ales, primit de Ucraina după sosirea lui Joe Biden la Casa Albă. Cu totul, nu mai puțin de 45 miliarde de dolari ca ajutoare economice, umanitare și militare. Livrările de armament și material militar american reprezintă doar o treime din aceste sume, mai precis 14,5 miliarde USD.

Chiar și așa, imaginea este incompletă. Experții din presă au remarcat că nu figurează acolo, în acele evaluări cifrate, cheltuielile serviciilor de informații americane, care, grație supravegherii prin satelit sau avioane-spion, oferă armatei ucrainene o vedere de ansamblu, în timp real, a operațiunilor în curs.

Prima concluzie a raportului intern al NATO este cea deja formulată de mai toți observatorii: Putin a evaluat foarte greșit riscurile acestui război. Convins de generalii lui și de serviciile de informații că operațiunile vor dura doar câteva zile, el nu a căutat să verifice dacă arsenalul era suficient și nici dacă industria militară rusă se poate adapta unui război prelungit.

Răspunsul la ambele întrebări este negativ. Cifrele din raport sunt amețitoare: de la începutul invaziei, pe 24 februarie, tancurile rusești au tras mai mult de 7 milioane de obuze, iar artileria… sute de milioane!

Mai rău, printre multele blindate și alte vehicule recuperate de la ruși de armata ucraineană, mai bine de o treime sunt tancuri «în stare de funcționare» abandonate de echipajele care au fugit.

Impresia generală lăsată de acest document este că armata lui Putin nu avea nici oamenii și nici armamentul necesare pentru un asemenea conflict. De exemplu, pe unele tancuri T-80 fuseseră instalate turelele de tir ale unor vechi T-64.

Apoi, furnizorii străini de armament ai Rusiei se numără pe degetele unei singure mâini: Iranul oferă drone-kamikaze, iar Coreea de Nord - obuze și copii chinezești de mitraliere kalașnikov. China, care oficial îl sprijină politic pe Putin, nu a livrat nici un singur tanc.

Ucrainenii, în schimb, au în dotare, pe lângă material sovietic similar cu al rușilor, și rachete americane HIMARS, tunuri franceze Caesar și sisteme de apărare antiaeriană sofisticate și baterii de rachete sol-aer moderne.

Documentul se încheie însă cu o concluzie prudentă: «Războiul este departe de a se încheia. Nici una dintre cele două părți care se înfruntă nu pare, pentru moment, pregătită să obțină o victorie decisivă».

Live Briefing | Război în Ucraina

Briefing-ul Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ale ripostei date de ucraineni, dar și reacția internațională.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG