Linkuri accesibilitate

NATO la 70 de ani: la Londra, începe summitul Alianței


Liderii NATO se reunesc la Londra pentru aniversarea a 70 de ani de la crearea Alianței.

Președintele american Donald Trump și soția sa, Melania Trump au sosit la Londra luni seară, pentru summitul NATO , 2 decembrie 2019.
Președintele american Donald Trump și soția sa, Melania Trump au sosit la Londra luni seară, pentru summitul NATO , 2 decembrie 2019.


Summitul este privit cu nervozitate din cauza rezervelor exprimate de președintele american Donald Trump, de-a lungul celor trei ani de guvernare, cu privire la viabilitatea Alianței și contribuțiile membrilor. Dar și din cauza reacției recente a președintelui Franței, Emmanuel Macron, care a spus ca NATO este în stare de „moarte cerebrală”.

NATO la 70 de ani - începe summitul de la Londra
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00
Link direct



Această din urmă reacție a venit după anunțul retragerii americane din Siria, fără comunicare sau coordonare cu aliații.

În aceste condiții, organizatorii speră că nici unul dintre cei doi lideri nu va avea o reacție de natură să adâncească și mai mult conflictul. Liderii NATO vor avea o recepție la palatul Buckingham oferită de Regina Elizabeta a II a, dar nu și un dineul de lucru, care s-ar fi aflat în mod obișnuit pe agendă. Și în locul celor două zile obișnuite de convorbiri, va fi o sesiune de trei ore, în apropierea Londrei.


Germania va anunța sporirea contribuției financiare pentru NATO, sperându-se că Trump va putea revendica o victorie.

Va fi prezentat de asemenea un raport cu privire la pericolele prezentate de China pentru Alianță, o altă temă pe placul administrației de la Washington.

Diplomații recunosc că cererile insistente și de multe ori nediplomatice ale președintelui american au dus la mărirea contribuției aliaților, fapt scos în evidență de secretarul de stat american Mike Pompeo, care a declarat: „Suntem mândri de ceea ce s-a realizat în timpul administrației Trump la NATO”.

Cercurile diplomatice recunosc că decizii din ultima vreme sunt luate ținându-se cont de maniera în care acestea pot fi interpretate la Washington. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a spus: „Președintele Trump are dreptate când vorbește despre cât este de important ca Europa și Canada să investească mai mult. Dar ele nu trebuie să o facă pentru ai face pe plac președintelui Trump. Trebuie să investească în apărare pentru ca sunt confruntați cu noi pericole și provocari”.


Președintele Emmanuel Macron, pe de altă parte, nu renunță la ideea că Alianța nu abordează în suficientă măsură adevăratele provocări, el considerând că nu Rusia și China sunt marile amenințări, ci terorismul internațional.

Alte voci de la NATO văd în Rusia o amenințare reală, care se exprimă pe multiple voci și în diverse maniere. Aliații îi dau dreptate lui Macron însă când doresc să se concentreze asupra priorităților strategice pe termen lung, nu doar pe aspectul legat de cheltuieli.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG