Linkuri accesibilitate

NATO planifică primul summit al blocului la care va participa Joe Biden


Joe Biden și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg (stânga)

Miniștrii de externe și de apărare ai NATO se întâlnesc astăzi pentru a planifică primul summit al blocului la care va participa președintele american Joe Biden și pentru a discuta despre încheierea operațiunilor din Afganistan după două decenii de război. Miniștrii analizează și o declarație pentru summit-ul din 14 iunie de la Bruxelles, care va discuta despre planul secretarului general NATO Jens Stoltenberg de a revitaliza alianța, proiect intitulat de NATO 2030, care abordează Rusia, terorismul, atacurile cibernetice, tehnologia, utilizarea dezinformării , schimbările climatice și creșterea influenței Chinei comuniste. „Acesta este un moment esențial pentru alianța noastră și pentru securitatea noastră colectivă”, a spus Stoltenberg în ajunul summitului. „Într-o lume mai competitivă și imprevizibilă, avem nevoie de unitate transatlantică”.

Una dintre priorități este de a contrabalansa agresivitatea în creștere a Rusiei al cărei ministru al apărării a anunțat pe 31 mai că Rusia va înființa 20 de noi unități militare în sectorul său occidental anul acesta, pentru a contracara ceea ce pretinde că ar fi o amenințare din ce în ce mai mare din partea NATO. Tensiunile sunt, de asemenea, în creștere față de revendicările suveranității Chinei în Marea Chinei de Sud, inclusiv față de Taiwan, insulă ce se autoguvernează.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG