Linkuri accesibilitate

Navalnîi, amenințat cu închisoarea dacă nu revine imediat în Rusia


Alexei Navalnîi, cel mai virulent critic al Kremlinului, amenințat cu închisoarea

Serviciul penitenciar din Rusia i-a dat luni seară un ultimatum lui Alexei Navalnîi, cel mai virulent opozant al regimului de la Kremlin, cerându-i să revină imediat din Germania marți dimineață, în caz contrar riscând să fie închis dacă revine după acest termen.

Rusia continuă să susțină că nu a văzut nicio dovadă care să ateste că Navalnîi a fost otrăvit și a negat orice implicare în otrăvirea sa.

Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) l-a acuzat luni pe Navalnîi că a încălcat restricțiile unei pedepse la închisoare cu suspendare, pe care încă o execută pentru o condamnare din 2014, și spune că acesta s-ar fi sustras de sub supravegherea autorității penale din Rusia.

Citând un articol din publicația medicală britanică The Lancet despre tratamentul lui Navalnîi, FSIN spune că acesta s-a externat de fapt pe 20 septembrie din spitalul berlinez și că simptomele bolii sale au dispărut încă pe de 12 octombrie.

„Prin urmare, condamnatul nu-și îndeplinește toate obligațiile care îi revin și se sustrage de sub supravegherea Inspectoratului Penal”, spune FSIN, citat de Reuters.

Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru un caz de furt despre care el spune că a fost instrumentat politic iar perioada restricției expiră pe 30 decembrie.

FSIN a anunțat luni seara, târziu, că l-a convocat pe Navalnîi să se prezinte la autoritatea de inspecție și că sentința sa suspendată ar putea fi schimbată într-una cu închisoare dacă se va dovedi că a încălcat termenii suspendării executării pedepsei.

Serviciul penitenciar nu a menționat niciun termen, dar avocatul lui Navalnîi a făcut publică o captură de ecran cu un mesaj în care clientul său este convocat până marți la ora 9.00 la un birou din Moscova.

Purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Yarmysh, a declarat pe Twitter că este imposibil ca Navalnîi să se întoarcă la timp, pentru că este încă în convalescență după otrăvirea sa și a acuzat conducerea penitenciarelor că acționează la ordinele Kremlinului.

Nu poate să apară mâine la Inspectoratul Penal din Moscova. Dar FSIN îi pasă cu adevărat de bunul simț? Li s-a dat un ordin, îl îndeplinesc”, a scris ea.

Kremlinul a declarat că Navalny este liber să se întoarcă în orice moment în Rusia, ca orice alt cetățean rus.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG