Linkuri accesibilitate

Negocieri, asocieri, coaliții: scena politică se reorganizează pentru alegeri


Procesul de desemnare a candidaților pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie începe săptămâna viitoare, cu 60 de zile înainte de alegeri, dar unele partide și-au anunțat deja intențiile: candidează separat sau în blocuri. Un subiect central de interes este cum vor decide în cele din urmă să candideze principalele două partide, PSRM și PAS.

Negocieri, asocieri, coaliții: scena politică se reorganizează pentru alegeri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:41 0:00
Link direct

În timp ce Partidul PAS, condus anterior de președinta Sandu, pare hotărât să candideze de sine stătător în actuala campanie, socialiștii, pe de altă parte, au semnalat deja în câteva rânduri că sunt în căutarea unor formule de asociere.

„Pentru a suprima încercările nesăbuite ale forțelor de dreapta de a monopoliza puterea în țară”, a explicat liderul socialist, Igor Dodon, atunci când a formulat nu demult un nou apel la unitate către formațiunile de pe stânga eșichierului politic.

Ce partide anume ar putea intra într-un bloc cu socialiștii și dacă în general se va întâmpla nu se știe, dar contactele în vederea unei posibile coalizări pre-electorale ar fi început deja, inclusiv între socialiști și comuniștii în decădere ai lui Vladimir Voronin, fostul președinte comunist, până acum extrem de critic la adresa liderului celeilalte formațiuni.

Valeriu Pașa, analist de la centrul Watchdog Moldova, crede că în tactica formațiunii pro-prezidențiale PAS ar putea interveni anumite schimbări, fie și în faza finală a campaniei, funcție de ce vor arăta atunci sondajele, în timp ce socialiștii ar putea fi cu adevărat interesați de pe acum de crearea unui bloc de formațiuni politice:

„Eu presupun că blocul între PSRM și PCRM este deja format – discuțiile care se mai întind sunt doar așa, de ochii lumii - iar scopul este unul clar: să se evite dispersia de voturi, pierderea de voturi pe stânga. Deci, PSRM, având susținerea Kremlinului, încearcă să consolideze voturile pe stânga, să aibă minim voturi pierdute.”

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru cu unul din cele mai bune raitinguri pe stânga după socialiști, pare să fi întreprins o primă acțiune de răspuns la tactica PSRM-ului de consolidare în jurul său a electoratului cu simpatii de stânga atunci când a depus, marți, la Comisia Electorală Centrală cerere de înregistrare a unui bloc electoral. Politicianul a explicat că, în felul acesta, vrea să zădărnicească planuri ale adversarilor, care s-ar pregăti să înregistreze blocuri electorale cu denumiri apropiate de cea a Partidului Nostru pe care îl conduce. Usatîi, care în alegerile prezidențiale din noiembrie a obținut al treilea rezultat după Sandu și Dodon, încearcă așadar înregistrarea unui bloc care să-i poarte numele și din care fac parte, momentan, două formațiuni - Partidul Nostru și Partidul Patria.

Presa a relatat, pe de altă parte, despre o încercare de coalizare pre-electorală și pe dreapta, între PLDM condus anterior de fostul premier Vlad Filat și Platforma DA, condusă de Andrei Năstase. Cu toate că niciuna din aceste formațiuni nu au confirmat public că ar purta discuții, Valeriu Pașa, analistul comunității WatchDog, crede că, în general, succesul dreptei în viitoarea campanie e legat în mod direct de doi factori:

Contează foarte mult cum se vor poziționa partidele mai mici

„Câte voturi se vor pierde cu partidele care nu trec pragul și, doi, care va fi mobilizarea la vot – atât în țară, cât și în diaspora. Contează foarte mult cum se vor poziționa partidele mai mici, adică dacă vor dori pe bune să contribuie la o victorie comună a forțelor politice de pe dreapta sau se vor lăsa atrași în jocurile lui Igor Dodon și aliații săi – Plahotniuc, Șor, Platon și restul - care încearcă să disperseze cât mai mult votul pe dreapta – în mod evident ca să nu meargă către PAS și aliați de nădejde pe dreapta. Vedem multe partide care zic că sunt de dreapta, care în mod cert nu ajung în parlament, iar chiar dacă vor ajunge, nu vor putea fi aliați de încredere pentru PAS. Este și domnul Chicu, și Cavcaliuc, și în rândul liderilor politici unioniști sunt oameni care l-au slujit cu devotament pe Plahotniuc, iar el nu a plecat nicăieri din politica din R. Moldova și azi este aliat fidel al lui Igor Dodon. Și azi asta este miza mare – să ciupească din voturile alegătorilor europeni suficient încât să nu permită PAS-ului să creeze o majoritate confortabilă, fie de unul singur, fie cu parteneri de încredere.”

Deocamdată, cu șanse de a accede în viitorul legislativ sunt creditate, în afară de PAS și PSRM, formațiunile lui Renato Usatîi și Ilan Șor, iar în unele sondaje - și cea condusă de Andrei Năstase. Dar niciuna din aceste formațiuni nu va putea, cum o arată aceleași sondaje, crea de una singură o majoritate în viitorul legislativ.

XS
SM
MD
LG