Svetlana Allilueva/ Lana Peters (1926-2011) nu a avut parte de noroc. O mamă nevrotică, chinuită, care s-a sinucis când Svetlana avea doar șase ani, în noiembrie 1932. Un tată despre care avea să scrie peste ani că a fost un monstru (care însă a iubit-o în felul său posesiv, brutal și tiranic), un frate alcoolic și depravat. O familie devastată de efectele catastrofice ale Marii Terori. Căsătorii condamnate de părintele său. În familia lui Djugașvili nu era loc pentru evrei. Cosmosul înaltei aristocrații comuniste era unul tenebros, apăsător și irespirabil. „Aș fi preferat să fiu băiatul unui inginer oarecare”, a declarat la un moment dat, după 1990, Nicu Ceaușescu. „Preferam să fiu fiica unui tâmplar”, spunea Svetlana și poate că același lucru l-au simțit Zoia Ceaușescu ori Liudmila Jivkova.
A crescut într-un univers dominat de tăcere, neliniște și spaimă. Voia să studieze literatura, Stalin a obligat-o să urmeze cursuri la Facultatea de Istorie. Mulți dintre cei mai buni prieteni au fost deportați, unii au dispărut în Gulag. Doi unchi uciși: Stanislav Redens și Alioșa Svanidze. În copilărie, era atașată de Nikolai Buharin, era ca o soră cu fiica acestuia, numită tot Svetlana. Buharin a fost executat în martie 1938, Stalin a ținut până la moarte în sertarul biroului său scrisorile celui numit de Lenin „copilul preferat al Partidului”. Din căsătoria efemeră (a doua) cu Iuri Jdanov, fiul despotului ideologic, s-a născut o fiică. Iubea poezia rusă, a fost o imensă ironie să devină nora (chiar postumă) a celui care a atacat-o infam, în 1946, pe Anna Ahmatova. Ekaterina Jdanova (Katia) este om de știință și trăiește, se pare, în peninsula Kamceatka, acolo unde studiază, potrivit Associated Press, un vulcan. Doctorul Iosif Morozov, fiul din căsătoria cu Grigori Morozov, a murit acum mai mulți ani.
În excepționala sa biografie a lui Stalin, apărută la Harvard University Press în 2004, istoricul britanic Robert Service îl descria pe Stalin ca pe un personaj grobian, violent și în fond misogin. Întrebat de Svetlana cum era mama ei, Stalin n-a găsit nimic mai potrivit să-i spună decât că avea meritul că l-a iubit pe el. Cât privește înfățișarea fizică a Nadejdei, Djugașvili i-a spus fiicei șocate că „avea dinți ca de cal” și că el ar fi putut să se căsătorească cu oricare din femeile neamului Alliluev. Ceea ce nu anulează faptul că dictatorul a suferit când Nadejda și-a pus capăt zilelor. Așa înțelegea „plăieșul urcat în Kremlin” (vorba lui Mandelștam) să iubească…
După moartea tiranului, a devenit persona non grata, doar Anastas Mikoian și Nikita Hrușciov își mai aminteau că există. Avea amici în intelighenția rusă, între cei numiți de istoricul Vladislav Zubok „copiii lui Jivago”. Printre aceștia, disidentul Andrei Siniavski. A fugit în Vest în 1967, a publicat Douăzeci de scrisori către un prieten.
Era prin 1980, la București, în apartamentul Titei Chiper de pe strada Pictor Iscovescu, când am stat de vorbă, ore îndelungate, cu ziaristul David Binder de la The New York Times. Ne-a povestit cum, în 1967, a așteptat-o pe Svetlana la Zürich cu cecul de un milion de dolari pentru manuscrisul memoriilor sale. În Statele Unite, Svetlana s-a căsătorit cu asistentul celebrului arhitect Frank Lloyd Wright, au avut o fiică, au divorțat. Banii s-au dus pe apa sâmbetei. S-a întors în URSS, a denunțat Vestul după ce stigmatizase corupția și crimele comuniste. Copiii pentru care se întorsese au tratat-o glacial.
A revenit în Statele Unite, se spune că nu rezista să stea locului mai mult de doi ani. A trecut prin crize religioase, a ajuns în final în statul Wisconsin, trăind în solitudine ultimii ani. „Voi rămâne pe veci prizoniera politică a numelui tatălui meu”, declara Svetlana. A murit uitată de lume și de istorie, s-a stins asemeni frunzelor veștede de toamnă din Cimitirul Novodevichy, acolo unde este înmormântată mama sa...
