Linkuri accesibilitate

Neutralitatea Moldovei, MIG-urile sovietice și opoziția de la Chișinău


Un avion de luptă MIG-29 într-un hangar de la aerodrodmul Mărculești.
Un avion de luptă MIG-29 într-un hangar de la aerodrodmul Mărculești.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, puterea pro-occidentală și opoziția pro-rusă din R. Moldova s-au înțeles cel puțin într-o privință: și unii, și alții, au spus că țara nu dorește și nu trebuie implicată în conflict – fiecare având în minte, desigur, alt actor internațional care ar avea asemenea intenții. Socialiștii și comuniștii și-au repetat luni acest apel.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:39 0:00

Grupul parlamentar al comuniștilor și socialiștilor s-a adresat luni printr-o scrisoare unui număr de șapte ambasadori, inclusiv ai Uniunii Europene și Statelor Unite, semnatarii declarându-se îngrijorați de ceea ce scrisoarea numește „încercări vădite de a atrage Republica Moldova într-un conflict militar de amploare”.

Apelul opoziției parlamentare nu indică în mod clar pe cine bănuiește că ar încearcă să atragă Republica Moldova în război. Un exemplu însă, invocat în scrisoarea semnată de Zianida Grecianîi, din partea socialiștilor și de Vladimir Voronin, din partea comuniștilor, e cel al recentelor discuții purtate la Kiev de speakerul moldovean și cel ucrainean, într-o vizită întreprinsă de Igor Grosu în Ucraina pe 4 mai.

Președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, i-a spus atunci speakerului moldovean că Ucraina ar fi interesată de MIG-urile moldovene, dar imaginile video oficiale difuzate de la acea întrevedere nu conțineau și reacția oficialului moldovean.

Președintele Radei de la Kiev a repetat, se pare, solicitarea Kievului de a-i fi puse la dispoziție cele șase MIG-uri rămase în R.Moldova din perioada sovietică, deși prima dată autoritățile moldovene au negat că Kievul i le-ar fi cerut.

Igor Grosu spune că i-ar fi refuzat pe Stefanciuk, întrucât statutul de neutralitate nu i-ar permite R. Moldova să ofere Ucrainei cele șase aparate de zbor, dar despre acest răspuns negativ al lui Grosu s-a aflat abia când el a revenit la Chișinău, unde a făcut declarații de presă pe această temă.

Opoziția a fost nemulțumită, mai ales după ce Stefanciuk spusese într-un comentariu pe Facebook pe marginea întâlnirii că a discutat cu Grosu despre „oferirea de tehnică militară Ucrainei, asistența oferită pentru deminarea teritoriilor eliberate de sub ocupație rusă și impunerea sancțiunilor împotriva Rusiei”, iar o eroare de traducere automată a site-ului a denaturat mesajul, astfel încât s-a înțeles, din traducere, că s-a vorbit despre „ajutoare militare în schimbul unor teritorii”. Greșeala a fost sesizată în aceeași zi, inclusiv de fruntașul socialist Vlad Batrîncea, care a scrises despre asta într-un comentariu pe Facebook, ceea ce nu a împiedicat opoziția să ceară cu insistență din acel moment guvernării explicații pe marginea discuțiilor purtate la Kiev de Grosu și Stefanciuk.

În apelul de luni adresat ambasadorilor, opoziția le cere acestora să-și spună punctul de vedere față de statul de neutralitate moldovean, de la care, așa cum insistă socialiștii și comuniștii, guvernarea ar fi deviat, dar și față de discuțiile din timpul acelei întrevederi între Grosu și Ștefanciuk, scrisoarea arătând că în timpul ei s-ar fi discutat despre „o eventuală furnizare de arme Ucrainei și o cooperare cu militarii noștri în zona de conflict armat”. Cea de-a doua remarcă se referă, cel mai probabil, la anunțul trimiterii de geniști moldoveni în Ucraina, făcut urmare a aceleiași vizite la Kiev a spreakerului moldovean.

Apelul opoziției socialist-comuniste a mai fost trimis ambasadelor rusă, turcă, suedeză, franceză și austriacă. El nu a fost deocamdată urmat de vreo reacție .

Parlamentarii formațiunii guvernamentale PAS au spus, pe de altă parte, că aceste nemulțumiri exprimate de opoziția socialistă nu au nici un fundament, iar scopul ar fi doar bulversarea opiniei publice cu provocări.

XS
SM
MD
LG