Linkuri accesibilitate

Niciun permis de ședere în Kazahstan pentru rușii care se sustrag de la mobilizare


Președintele parlamentului, Maulen Ashimbaev, 28 mai 2020

Kazahstanul a declarat că nu va elibera permise de ședere permanentă cetățenilor ruși fără permisiunea Moscovei, în condițiile în care un număr mare de ruși încearcă să părăsească țara lor în urma anunțului Kremlinului privind o mobilizare militară parțială provocată de războiul din Ucraina.

Președintele parlamentului, Maulen Ashimbaev, a declarat reporterilor la Astana, pe 22 septembrie, că oficialii din domeniul aplicării legii și al migrației din țara sa acționează în conformitate cu legea în ceea ce privește procesarea cererilor cetățenilor străini, inclusiv ruși, pentru a obține rezidența permanentă în țară. „Instituțiile noastre oficiale nu vor elibera permise de ședere persoanelor care nu prezintă documente care să dovedească faptul că țările de cetățenie nu au obiecții împotriva mutării lor în Kazahstan”, a declarat Ashimbaev.

După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat o mobilizare militară parțială la 21 septembrie, mii de ruși au plecat în țările în care rușii pot intra fără vize, precum Armenia, Belarus, Georgia, Serbia, Kazahstan și Mongolia.

Oficialii kazahi anunțaseră la începutul lunii aprilie că numărul de cetățeni ruși care au solicitat rezidență permanentă în Kazahstan a crescut în primele patru luni ale anului 2022, dar nu au făcut nicio asociere între această tendință și invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina, lansată la sfârșitul lunii februarie.

Live Briefing | Război în Ucraina

Briefing-ul Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ale ripostei date de ucraineni, dar și reacția internațională.

Previous Next

XS
SM
MD
LG