Linkuri accesibilitate

Nicolae Ceaușescu, ostatic al mirajului propagandistic


vladimir-tismaneanu-blog-2016

Nicolae Ceaușescu s-a opus vehement deschiderii economiei românești către piața liberă. Chiar și în cea mai liberală perioadă a sa, a fost un susținător ferm al planificării centralizate și s-a opus propunerilor care ar fi permis dezvoltarea micii proprietăți în zone precum serviciile și turismul. Având o înțelegere primitivă și dogmatică a marxismului, a fost suspicios față de toate inițiativele reformiste din celelalte țări ale Blocului sovietic.

A impus apoi un număr de investiții iraționale, a căror singură funcție era aceea de a satisface propriile-i porniri megalomane. Învestmântat în scornelile mitologice ale sicofanților, prizonier al viziunilor paranoide, președintele s-a înstrăinat gradual de partid. S-a privit în termeni mesianici și a așteptat ca românii să-l trateze ca atare.

Partidul Comunist Român nu mai era demult organismul autonom și exista doar pentru a implementa cele mai extravagante planuri ale lui Ceaușescu. Liderii de partid erau umiliți, iar aparatul era din ce în ce mai deranjat de acest curs catastrofal. Dezvrăjiți și ofensați, birocrații au ajuns în cele din urmă să-l urască pe omul pe care, pentru mult timp, îl adoraseră. Însă Ceaușescu, ostatic al mirajului propagandistic pe care l-a creat el însuși, a ignorat acest pericol. Pe măsură ce partidul era paralizat, singurul sprijin al secretarului general rămânea fidela Securitate. Condusă de generalul Iulian Vlad, un ofițer de profesie fără convingeri ideologice, această instituție ducea la îndeplinire ordinele draconice ale lui Ceaușescu. În același timp, știm acum, șefii poliției secrete erau pe deplin conștienți de perspectiva unei explozii populare. Planurile erau făcute deja pentru o asemenea eventualitate.

În 1989, Ceaușescu a realizat că dacă nu-și intensifică politica represivă, întregul edificiu al ceea ce el numea „societatea socialistă multilateral dezvoltată” se va prăbuși fără glorie. Mișcarea reformistă din URSS și impactul ei asupra celorlalte țări ale blocului l-au agitat și mai tare pe dictatorul român cu a sa clică. În varii ocazii, Ceaușescu a criticat dur perestroika, pe care a numit-o „o deviere de dreapta” în cadrul comunismului global. Pe măsură ce valul reformist contura Europa de Est, Ceaușescu s-a aliat cu partizani neclintiți ai brejnevismului precum Erich Honecker, Todor Jivkov și Miloš Jakeš. S-a ajuns la o „nesfântă” alianță între acești staliniști care înțeleseseră că vânturile schimbării aduse de Gorbaciov îi vor alunga de la putere. Atunci când evenimentele s-au precipitat, Ceaușescu s-a temut pentru soarta sa și pentru șansele acelui regim de a rămâne neafectat de reformă.

Încurajați de politica de glasnost a lui Mihail Gorbaciov, anumiți români au îndrăznit să-l critice public pe Ceaușescu. În martie 1989, șase veterani de partid i se adresau lui acestuia într-o scrisoare deschisă, denunțându-i excesele, politicile economice aberante și degradarea generală a imaginii internaționale a României. Autorii nu erau nicidecum partizanii pluralismului de tip occidental. Doi dintre ei, Gheorghe Apostol și Constantin Pârvulescu, fuseseră secretari generali al PCR, iar cariera lor politică nu trăda nicio propensiune eretică.

Un alt semnatar, Silviu Brucan, era un vechi propagandist de partid care servise și ca ambasador al regimului în Statele Unite și la Națiunile Unite la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60. Niciuna dintre aceste figuri nu se bucura de sprijin popular, dar erau bine știute în cadrul birocrației de partid și asta era tot ce conta.

Ceaușescu a reacționat furibund la scrisoare și a decis ca autorii să fie plasați în arest la domiciliu. Refuzul lor de a retracta cele scrise a arătat limitele puterii lui Ceaușescu. Tot în 1989, intelectuali proeminenți au început să critice deschis politicile culturale obscurantiste ale regimului. În noiembrie, scriitorul disident Dan Petrescu făcea public un apel împotriva realegerii lui Ceaușescu în funcția de secretar general la cel de-Al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român.

XS
SM
MD
LG