Era la începutul anului 1983 când Radio Europa Liberă a transmis eseul meu „Nicu Ceaușescu și ascensiunea comunismului dinastic în România”.
Îl cunoșteam bine pe „delfin”: fuseserăm colegi de școală și, câțiva ani, de clasă, între 1958 și 1970. Ne-am revăzut sporadic după bacalaureat. Încheiam acel text al meu cu un avertisment-profeție: „Spre deosebire de părinții săi, Nicu Ceaușescu a citit la timp cărți despre împărații romani și știe că nicio gardă pretoriană nu este atât de loială încât să-și riște soarta atunci când Cezarul se prăbușește”.
Citez din memorie, dar acesta era sensul cuvintelor mele. Cred că a citit textul. Nu știu ce va fi gândit atunci ori pe 22 decembrie 1989. Au fost trădați, el și părinții săi, de garda pretoriană. Ar fi împlinit 70 de ani pe 1 septembrie. A murit pe 26 septembrie 1996. Cred că îl lăsau complet rece bazaconiile despre „societatea socialistă multilateral dezvoltată”.
Fratele său, Valentin, și sora sa, Zoia, erau și ei lămuriți, ieșiseră din joc. Pe ultima sută de metri, Valentin a acceptat să fie „ales” membru supleant al CC al PCR la Congresul al XIV-lea (și ultimul) al PCR. Era în noiembrie 1989, căzuse Zidul Berlinului. Nicu a fost „promovat” ca membru supleant în areopagul partidului, Comitetul Politic Executiv. Revoluția l-a prins pe postul de prim-secretar al Comitetului Județean Sibiu al PCR.
Nicu simula devotament partinic, dar nu-l interesau decât propria-i desfătare, bețiile și orgiile uteciste. N-a lăsat în urmă nimic în afara amintirii unui adolescent întârziat, un playboy al nomenclaturii, o vedetă a unui grotesc spectacol de marionete în mizerie scandând mecanic: „Ceaușescu Junior/Viitor Conducător!”
Din „doctrina Ceaușescu”, Nicu mi-a citat odată maxima favorită a tatălui său: „Să-i tai mâței coada și să o lași să creadă că-i mâță”. Unica sa revoltă a fost acțiunea de divorț intentată în 1985 împotriva Polianei Cristescu, cea aleasă de Cabinetele 1 și 2 să-i fie soție.
Cineva menționa recent amintirile cu iz obscen despre Nicu ale unor Serghei Niculescu-Mizil și Mădălin Voicu. Niciunul nu a fost coleg de școală cu el. Erau camarazi de desfrâu nomenclaturist, nimic mai mult. Uneori, jucau fotbal cu nasturi. În ultimii ani de liceu, Nicu a avut o legătură de iubire reală cu sora lui Serghei, Donca. Ea era cu un an, poate doi, mai mică, elevă la Liceul I.L. Caragiale.
Nicu, elev la actualul liceu Jean Monnet, o aștepta zilnic la terminarea orelor, mergeau pe jos, ținându-se de mână, spre reședința familiei Mizil de pe Șoseaua Kiseleff. Legătura s-a terminat nefericit. Într-un interviu din 1990, Paul Niculescu-Mizil, membru al Comitetului Politic Executiv din 1965 și până pe 22 decembrie 1989, spunea că într-o zi va examina public legăturile dintre el și Nicolae Ceaușescu, precum și cele dintre copii. Nu a făcut-o. Relațiile dintre „marile familii” comuniste își așteaptă cronicarul…
