Linkuri accesibilitate

Noi nori negri deasupra bugetului casnic al moldovenilor: s-a cerut scumpirea electricității


Se profilează o nouă scumpire a curentului electric cu 20%. Majorararea a fost cerută Agenției Naționale de Reglementare în Energetică de către compania Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care a invocat ca motiv recenta scumpire a prețului la gaze, aprobată deja de ANRE, chiar dacă într-o măsură mai mică decât ar fi vrut distribuitorul Moldovagaz. Detalii de la Valentina Ursu.

Noi nori negri deasupra bugetului casnic al moldovenilor: s-a cerut scumpirea electricității
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:12 0:00

Creșterea valorii facturilor la gaze și energie electrică va da mari bătăi de cap consumatorilor casnici. iar soluțiile nu sunt dintre cele rapide. Oamenii cu care am discutat în stradă deplâng veniturile mici și tarifele mari.

– „Veniturile nu sunt atât de mari, dar tarifele cresc ca ciupercile după ploaie. Din acest motiv unii dintre noi își pierd speranța în viata mai buna promisa de cei care au ajuns să guverneze. Dar o bună parte din cetățeni înțeleg că această situație ar putea fi de moment și o să depășim criza.

Europa Liberă: La ce veți renunța dacă vi se cere să strângeți cureaua?

– „La procurarea îmbrăcămintei, căci mai avem ce purta mulți ani înainte. Eu voi putea face economii pentru a achita facturile, dar ce vor face cei cu venituri mici?”

– „Eu, la fel, mă voi descurca, dar pentru tineri și pentru vârstnici va fi foarte greu. Cu aceste prețuri și tarife mari, mulți vor pleca peste hotare. Statul ar trebui să ofere ajutor celor nevoiași.”

– „Facem economie. Nu voi mai folosi agent termic în două camere, voi utiliza caldura doar în una, voi renuțta și la alte servicii, alimente. Pentru că facturile, în primul rand, trebuie să le achit.

Europa Liberă: Sunteți gata să infruntați aceste greutăți?

– „Nimeni nu ne întreabă dacă suntem gata sau nu. Noi trebuie să trăim. Eu cred că aceste scumpiri sunt provocate și de razboiul din Ucraina vecină.

Compania Premier Energy, cel mai mare furnizor autohton de energie electrică, a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică majorarea prețului la electricitate cu aproximativ 20% pentru consumatorii casnici. Motivul invocat este în primul rând, recentele scumpiri ale prețului la gaze, aprobate deja de ANRE, reglatorul urmând să decidă miercuri dacă si cu cât va fi majorat tariful pentru consumul de energie electrică. Expertul în energie de la Chișinău Sergiu Tofilat a declarat Europei Libere că nemulțumirea cetățenilor va crește, dar deocamdată Republica Moldova rămâne dependentă de importul resurselor energetice.

Sergiu Tofilat: „Republica Moldova importa toate produsele energetice și noi tare mult depindem de ceea ce se întamplă în regiune. Ultima majorare a fost pe 18 martie, atunci încă era în vigoare contractul cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) controlată de autoritățile transnistrene și firma rusească Inter RAO UES, la prețul de 53,5 dolari pentru un megawatt-oră. În luna aprilie, noi deja plăteam 59.50 și în luna mai plăteam 59,90 dolari pentru un megawatt-oră a MGRES și 83.50 la «Ukrhydroenergo», iar în luna iunie, tot la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan – 59.90 și la Energoatom – 77. Deci s-a scumpit prețul de achiziție. De fapt, în această regiune, Republica Moldova plătește cel mai ieftin pentru consumul de energie electrică. Dar mai este un factor care face să se mărească tariful, creșterea cursului de schimb al dolarului. Toate acestea duc la ajustarea tarifului la energie.”

Natalia Gavrilița: Guvernul este preocupat de evoluția prețurilor la carburanți
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:34:41 0:00

Europa Liberă: Recent șefa Executivului, Natalia Gavrilița dădea asigurări că autoritățile statului fac tot ce le stă în putere pentru a nu permite noi creșteri ale tarifelor la energia electrică.

Sergiu Tofilat: „Eu tare m-aș bucura să vad în ce mod Guvernul Moldovei și chiar toate Guvernele din Europa ar putea influența într-o mare măsură prețurile la gaz și la petrol. Dacă este o soluție magică, vreau sa o cunosc. Tot ce poate face statul este să ofere compensații. Dar este important ca cei de la guvernare să cunoască cine anume are nevoie de aceste compensații. Nu e corect să beneficieze toată populația, e clar că trebuie ajutate persoanele nevoiașe.”

Europa Liberă: Ar putea fi o soluție pentru stabilizarea tarifelor diversificarea resurselor energetice?

Sergiu Tofilat: „În această regiune în următorii doi ani nu ne putem aștepta la prețuri mici. Din două motive. Principalul furnizor la gaze și petrol pe piața europeană era Federația Rusă și având în vedere ce face Vladimir Putin în Ucraina, mă refer la această agresiune armată, țările dezvoltate pur și simplu nu mai vor să aibă de a face cu Rusia si încearcă să substituie aceste volume de gaze și petrol căutând alți furnizori. Dar problema constă în faptul că producerea și extracția de petrol și gaze, dar și transportarea pe piața europeană nu se face peste noapte, este de durată. Așa că în următorii doi ani va fi deficit și vor fi prețuri mari.”

XS
SM
MD
LG