Linkuri accesibilitate

Noi posibilități pentru transportarea gazelor spre R. Moldova, inclusiv prin conducta transbalcanică


15 comercianți locali și internaționali și-au manifestat interesul de a tranzita gaze prin R. Moldova, folosind fluxuri inverse virtuale pentru a le depozita în Ucraina.
15 comercianți locali și internaționali și-au manifestat interesul de a tranzita gaze prin R. Moldova, folosind fluxuri inverse virtuale pentru a le depozita în Ucraina.

Guvernul a aprobat reglementările necesare pentru funcționarea transportului de gaze în regim backhaul. Vicepremierul Andrei Spînu a declarat că, datorită acestei decizii, se vor crea noi posibilități de transport de gaze spre R. Moldova, dar și spre Ucraina, inclusiv prin conducta transbalcanică, ceea ce reprezintă un pas mare pentru asigurarea securității energetice.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a explicat, într-o postare pe Facebook, că regimul backhaul reprezintă tranzacția cu gaze naturale „care implică nominalizarea și alocarea livrărilor de gaze naturale în direcția opusă fluxului fizic principal de gaze naturale, care are loc în anumite puncte de intrare sau ieșire unidirecționale”. Acest serviciu este aplicat în toate țările europene la punctele de interconectare.

În același timp, secretatul de strat din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan, a menționat că, având în vedere că fluxurile de gaze naturale din sistemul național de transport nu mai sunt unidirecționale, dar în ambele direcții, atât dinspre Est spre Vest, cât și dinspre Vest spre Est, regimul backhaul reprezintă soluția tehnică pentru asigurarea continuității livrărilor de gaze către consumatori.

„Oferirea de către operatorii de transport al gazelor naturale a serviciului backhaul crește atractivitatea utilizării sistemului național de transport pentru traderii și furnizorii europeni care intenționează să efectueze stocuri de gaze în Ucraina. Majorarea volumului de gaze naturale tranzitat prin sistemul național de transport înseamnă micșorarea tarifului pentru serviciul de transport și reducerea costurilor pentru cetățeni”, a afirmat Constantin Borosan.

Kievul a felicitat Guvernul de la Chișinău pentru aprobarea acestei hotărâri. Adjunctul ministrului Energiei din Ucraina, Mykola Kolisnyk, a scris pe Facebook că acest lucru va permite transportarea gazului de origine non-rusă prin conducta transbalcanică și să o facă viabilă din punct de vedere economic. „Deciziile colegilor noștri moldoveni sunt extrem de importante pentru securitatea energetică regională și diversificarea posibilelor rute pentru importul de gaze atât pe piața internă, cât și pe piețele europene de gaze”, a mai afirmat Mykola Kolisnyk.

Portalul economic Mold-street scrie că aprobarea acestor reglementări a fost tergiversată timp de 3 ani și, din această cauză, Secretariatul Comunității Energetice a inițiat în mai 2022 procedura de infringement împotriva R. Moldova. De asemenea, 15 comercianți locali și internaționali și-au manifestat interesul de a tranzita gaze prin R. Moldova, folosind fluxuri inverse virtuale pentru a le depozita în Ucraina.

XS
SM
MD
LG