Linkuri accesibilitate

Noi sancțiuni | Zelenski adaugă sute de persoane „care ajută terorismul” pe lista de sancțiuni


Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că persoanele iraniene și siriene „care ajută terorismul" se află, de asemenea, pe noua listă neagră.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că persoanele iraniene și siriene „care ajută terorismul" se află, de asemenea, pe noua listă neagră.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sancțiuni împotriva a sute de persoane și companii, inclusiv împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad și a iranienilor asociați cu producția de drone Shahed.

Zelenski a declarat la 18 martie că majoritatea celor peste 400 de persoane și companii desemnate pentru sancțiuni sunt rusești și sunt implicate în industria de apărare, dar persoanele iraniene și siriene , „cei care ajută teroarea”, se află, de asemenea, pe noua listă neagră.

Potrivit unui decret emis de Zelenski, sancțiunile împotriva lui Assad sunt impuse pentru 10 ani. Pe lista noilor sancțiuni se află și premierul sirian Hussein Arnous și ministrul de externe Faisal Mekdad.

În plus, comandantul diviziei de drone a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice a fost inclus pe lista de sancțiuni. Au fost introduse sancțiuni și împotriva altor cetățeni iranieni.

Ucraina a întrerupt relațiile diplomatice cu Siria anul trecut. Assad a vizitat recent Moscova și și-a declarat sprijinul deplin pentru președintele rus Vladimir Putin, numind războiul Rusiei împotriva Ucrainei o luptă cu „naziști vechi și noi”.

Rusia a sprijinit armata siriană în lupta sa împotriva forțelor rebele din nordul Siriei, iar Assad a declarat că prezența trupelor rusești în Siria este legitimă, deoarece guvernul său a solicitat sprijinul Moscovei.

Decretele de sancționare semnate de Zelenski enumeră 141 de entități juridice, inclusiv companii din Rusia, Iran și Emiratele Arabe Unite. Zelenski a afirmat că sancțiunile ucrainene fac parte din presiunea globală asupra Rusiei.

„Studiem în profunzime fiecare dintre măsurile noastre de sancționare”, a declarat el pe Telegram. Sancțiunile îi vizează pe „toți cei care produc arme pentru teroare împotriva Ucrainei, care ajută Rusia să incite la agresiune, în special prin furnizarea de drone Shahed, și care sprijină încălcarea dreptului internațional de către Rusia”.

Rusia a folosit drone kamikaze Shahed de producție iraniană pentru a ataca infrastructura critică ucraineană, inclusiv substații electrice și sistemele de filtrare și distribuire a apei.

Ce sunt dronele kamikaze/sinucigașe

  • Dronele Shahed-136 de producție iraniană au fost folosite de Rusia pentru prima dată în războiul din Ucraina în septembrie 2022.
  • Sunt cunoscute drept drone kamikaze, sau sinucigașe. Analogia mai corectă este cu o rachetă mică de croazieră, cu o capacitate distructivă relativ limitată.
  • Au o sarcină utilă de 50 kg de explozibil. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că Rusia ar fi cumpărat 2.400 astfel de drone.
  • Dronele Shahed-136 „sunt greu de interceptat în mod constant”, dar viteza lor este mică în comparație cu a rachetelor de croazieră, ceea ce înseamnă că apărarea aeriană „va avea întotdeauna o șansă”. (Justin Bronk, expert militar, Institutul RUSI, Londra)
  • Folosirea dronelor kamikaze pare să confirme speculațiile că Rusia nu mai are multe rachete ghidate.
  • Potrivit unei evaluări ucrainene (14 octombrie 2022), Moscova și-a epuizat aproximativ două treimi din stocuri. Ar fi rămas cu numai 124 din 900 de rachete Iskander cu rază medie de acțiune.
  • Dronele kamikaze/sinucigașe sunt mai eficiente împotriva unor ținte statice precum infrastructura energetică și de comunicații, decât împotriva armatelor în mișcare. (The Guardian, 17 octombrie 2022)

XS
SM
MD
LG