Linkuri accesibilitate

Norilsk Nickel promite investiții de 145 de milioane de dolari pentru a curăța poluarea produsă de companie


Râul Ambarnaya la Norilsk, după ce petrolul dintr-un rezervor s-a scurs în apă, 1 iunie 2020
Râul Ambarnaya la Norilsk, după ce petrolul dintr-un rezervor s-a scurs în apă, 1 iunie 2020

Gigantul minier rus Norilsk Nickel a declarat vineri că va cheltui peste 10 miliarde de ruble (145 de milioane de dolari) pentru a curăța cantitatea masivă de motorină pentru care compania este responsabilă.

„Îl vom finanța integral pe cheltuiala companiei", a declarat șeful Norilsk Nickel, Vladimir Potanin, într-o conferință video cu președintele Vladimir Putin, a informat agenția de știri TASS, citată de DPA.

Potanin, 59 de ani, este cel mai bogat om din Rusia, cu o avere estimată la 25 de miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Putin a declarat o stare de urgență pentru orașul arctic Norilsk, unde deversarea a aproximativ 20 000 de tone de combustibil a avut loc săptămâna trecută la o centrală termică operată de compania minieră.

Un înalt oficial de mediu a declarat săptămâna aceasta că ar putea dura cel puțin un deceniu până când se va reface ecosistemul local.

Deversarea s-a produs din cauza prăbușirii unei structuri care susținea un rezervor diesel. Compania a acuzat prăbușirea permafrostului topit pe fondul temperaturilor anormal de calde în regiunea arctică.

Aproximativ 6000 de tone de motorină s-au infiltrat în sol și alte 15.000 de tone au ajuns în apă, potrivit unei evaluări a autorităților ruse.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG