Într-un răspuns dat Europei Libere, Ministerul Finanțelor a confirmat amânarea legii, din septembrie până în decembrie, dar nu a explicat motivele.
În răspunsul semnat de ministrul Andrian Gavriliță, se spune că la elaborarea legii participă Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), care oferă asistență în procesul de „reevaluare a funcțiilor” din sectorul bugetar – sunt reevaluate posturile pe baza pe un „eșantion reprezentativ”, este revizuită grila unică de salarizare și estimat impactul financiar aferent.
În prezent, este revizuit cadrul normativ aferent sistemului unitar de salarizare, precizează Ministerul Finanțelor, adăugând că abia după aceasta „va fi elaborat și promovat” proiectul de modificare a legii privind sistemul unitar de salarizare și a deciziilor de Guvern.
Sindicatele ridică din umeri
Igor Zubcu, președintele CNSM numără peste un sfert de milion de membri și 24 de sindicate de ramură., a spus Europei Libere că reprezentanții sindicatelor participă cu regularitate la ședințele O platformă de dialog social tripartit, formată din reprezentanți ai Guvernului, sindicatelor și patronatelor, care negociază contractele colective și unde sunt soluționate conflictele de interese dintre angajați și angajatori., unde se discută despre stabilirea salariului minim pe țară, dar și despre amendamentele la legea salarizării, care ar aduce majorări în sectorul public.
În decembrie 2025, sindicatele au cerut majorări salariale de 15% pentru bugetari, dar Guvernul Munteanu a spus că prioritatea bugetului pe 2026 sunt investițiile. Guvernul a promis atunci că va revizui legea salarizării, în cursul verii, și apoi, în toamnă, aplicarea sporurilor salariale.
„Nu spun că noi nu o să majorăm salarii în 2026 - lucrăm la o lege nouă a salarizării pe care ne propunem să o adoptăm în vară și acolo deja vom veni cu măsuri salariale inclusiv pentru cadrele didactice”, a spus Europei Libere și deputatul Radu Marian, președintele comisiei parlamentare pentru buget, răspunzând unei cereri de majorare din partea Federației Sindicale a Educației și Științei.
Vorbind Europei Libere pe 23 martie, președintele CNSM a spus că sindicatele nu au fost informate deocamdată despre vreo amânare a adoptării legii până la sfârșitul anului. „Suntem în așteptarea proiectului pe care urmează să-l prezinte Ministerul Finanțelor”, a spus Igor Zubcu.
„Salariile nesimțite”, în vizorul guvernului
Ministrul Finanțelor declarase anterior că noua lege a salarizării presupune mai multă echitate și majorări importante pentru cei cu salarii mici.
Gavrilița a declarat că autoritățile vor avea mai multe pârghii pentru a interveni „acolo unde sunt salarii mai pe nesimțite”, făcând aluzie la faptul că unii angajați din agenții publice au salarii exagerate.
Ulterior, partidul de la guvernare a elaborat o inițiativă privind plafonarea obligatorii a salariilor la instituții autonome – ANRE, CNPF, ANRCETI – la un nivel de cel mult 5-6 salarii medii pe economie. Pe fondul acestor discuții, ANRE a decis ca, din luna februarie, salariile directorilor Consiliului de Administrație să fie reduse cu 20%.
Premierul Alexandru Munteanu a declarat, în februarie, că angajații din sectorul bugetar, în special profesorii și medicii, ar putea beneficia de salarii majorate din luna septembrie a acestui an, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te