În lunii mari, sunt un individ vigilent şi în era pandemiei am încercat să respect mereu normele epidemiologice. De pildă, nu-mi permit niciodată să intru în magazin sau în oficiul poştal fără mască sau cu masca sub nas. M-am vaccinat. Fac tot ce pot ca virusul rapace să ne lase-n pace. Dar îmi dau seama că eforturile mele sunt zadarnice. Mai mult, sunt privit cu un soi de compasiune insultătoare de către cei cărora le este totuna şi care nu au ajuns încă la terapie intensivă.
Marţi, pe la ora 17.00, m-a împins neşansa să urc într-un troleibuz la staţia terminus Şoseaua Balcani. Era ora de vîrf. După câteva staţii, troleibuzul era bucşit de oameni, stăteam lipiţi unii de alţii ca peştişorii într-o cutie de conserve. Cred că fiecare al doilea pasager nu avea mască sau purta mască sub bărbie/nas. Lângă mine, vreo 4-5 tineri discutau voioşi fără măşti. L-am întrebat pe unul de ce nu are mască. S-a uitat la mine ca la un extraterestru şi a pufnit în râs.
Aşadar, regulile autorităţilor există numai pe hârtie, în troleibuz e anarhie. Acolo lesne te poate infecta cineva, în marea îmbulzeală. Eu unul nu am nici un chef să fiu infectat de un tânăr pe care-l doare-n cot de toţi ceilalţi, dar în troleibuzele noastre orice e posibil.
Atunci când autorităţile impun nişte norme, dar nu mai fac nimic ca aceste norme să fie puse în practică, nu mai înţelegi în ce spaţiu locuieşti. Care-i sensul ca aceste norme să existe doar pe hârtie? Se vorbeşte mult aici despre iresponsabilitatea moldovenilor, dar la fel de justificat ar fi să discutăm despre iresponsabilitatea autorităţilor incapabile să asigure respectarea normelor.
Eu unul am decis că nu mai urc în troleibuz, orice s-ar întâmpla. În troleibuz e jale… Nu voi urca nu doar ca să mă simt mai protejat, ci şi ca să-mi păstrez simpatia pentru generaţia tânără.
