Linkuri accesibilitate

Oficial rus, după discuțiile cu Victoria Nuland: progrese reduse în disputa privind personalul ambasadelor


Victoria Nuland, după discuțiile de la ministerul de externe de la Moscova
Victoria Nuland, după discuțiile de la ministerul de externe de la Moscova

Oficialii ruși au semnalat progrese reduse în discuțiile cu un oficial de rang înalt de la Departamentul de Stat american, aflat în vizită, declarând că disputa privind personalul ambasadelor și alte probleme rămân nerezolvate. Adjunctul ministrului de externe rus, Serghei Riabkov, a fost citat de agențiile de presă ruse spunând că discuțiile sale cu Victoria Nuland, numărul trei în ierarhia Departamentului de Stat, au fost utile, dar a avertizat că sunt posibile înrăutățiri, în acest context.

„Americanii nu țin cont de logica noastră sau de cererile noastre”, a spus Riabkov, citat de RIA Novosti și TASS. „În același timp, discuțiile au fost utile”. „Există foarte puține progrese în ceea ce privește partea de fond a problemelor existente”, l-a citat Interfax. „Există riscul unor noi tensiuni”.

Ambasada americană nu a avut nici un comentariu cu privire la discuții.

Nuland, subsecretar de stat pentru afaceri politice, este cel mai înalt oficial american care vizitează Moscova în ultimii ani.

Vizita ei vine pe fondul unui efort al administrației președintelui Joe Biden de a scoate relațiile dintre Washington și Moscova din impasul în care se află cel puțin din 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și a început conflictul din estul Ucrainei între forțele ucrainene și separatiști susținuți de Rusia.

În aprilie, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că relațiile bilaterale sunt acum chiar mai rele decât în timpul Războiului Rece.

Biden l-a întâlnit pe președintele Vladimir Putin la Geneva în iunie, ca parte a efortului de a opri declinul din relații, dar au existat puține indicii de progres atunci.

Cele două țări au recurs la expulzări de personal diplomatic și închiderea consulatelor, iar Rusia, la începutul acestui an, a interzis ambasadei americane de la Moscova să angajeze cetățeni străini, desemnând Statele Unite ca „stat neprietenos”.

Ambasadorul SUA în Rusia a avertizat că serviciile de vize pentru ruși vor fi afectate de lipsa de personal la ambasadă.

Riabkov a fost citat spunând că el și Nuland nu au reușit să facă progrese în ceea ce privește personalul misiunilor diplomatice.

În cadrul vizitei sale de trei zile, Nuland urmează să se întâlnească cu principalul consilier de politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov, la 13 octombrie.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG