Linkuri accesibilitate

O dronă a fost doborâtă în apropiere de Moscova. Continuă luptele grele în sudul și estul Ucrainei


Un soldat ucrainean rănit este evacuat de pe linia frontului, în apropiere de Bahmut, 30 august.
Un soldat ucrainean rănit este evacuat de pe linia frontului, în apropiere de Bahmut, 30 august.

Armata ucraineană a declarat că contraofensiva sa în sudul și estul țării continuă în ciuda eforturilor forțelor ruse de a avansa. De partea cealaltă, Ministerul rus al Apărării informează că a doborât o dronă care se îndrepta către Moscova.

Luptele grele continuă în regiunea de sud-est Zaporojie, a informat armata ucraineană pe 31 august, adăugând că forțele ruse au suferit pierderi semnificative în apropiere de Bahmut, în regiunea de est Donețk. Afirmațiile de pe câmpul de luptă nu pot fi verificate din surse independente.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale de apărare aeriană din districtul Voskresenski au doborât o dronă ucraineană care se îndrepta spre Moscova pe 31 august.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, citând informații preliminare, a scris pe Telegram că nu s-au înregistrat victime sau pagube. Nu era clar dacă drona a fost lansată în Ucraina sau de pe teritoriul Rusiei.

Aeroporturile Vnukovo și Domodedovo din capitala Rusiei și-au reluat operațiunile pe 31 august la prânz, după ce au fost închise pentru scurt timp ca măsură de securitate.

În ultimele zile s-au înregistrat întreruperi repetate ale decolărilor și aterizărilor pe aeroporturile din Moscova din cauza riscurilor pe care le prezintă dronele.

În regiunea Donețk din Ucraina, pe 30 august, o echipă de filmare care lucra pentru Serviciul Ucrainean al RFE/RL a scăpat nevătămată, după ce vehiculul lor a fost lovit cu rachete.

Incidentul, în care au fost implicați doi jurnaliști și șoferul mașinii, a avut loc în timp ce aceștia relatau din apropierea liniei frontului unde se desfășoară contraofensiva ucraineană împotriva forțelor ruse de ocupație.

În imaginile publicate de Serviciul ucrainean al RFE/RL se vede că vehiculul a suferit avarii grave, are caroseria găurită, geamurile sparte și pneurile sfâșiate.

Incidentul a avut loc după ce șase membri ai serviciilor ucrainene au fost uciși în urma prăbușirii a două elicoptere în regiunea Donețk, la 29 august. Se pare că accidentul a implicat două elicoptere Mi-8 în apropierea orașului Kramatorsk, aflat pe linia frontului.

Unele relatări de presă spun că incidentul a avut loc în apropiere de Bahmut, orașul ucrainean capturat de forțele rusești și scena unor lupte grele.

XS
SM
MD
LG