În genere, știrile tratează separat evenimente separate. Astfel, valul de proteste violente din Franța și încleștarea politică prilejuită de Brexit sînt tratate separat. În Franța, un Președinte deja nepopular a provocat furia lumii din afara grupurilor cu venituri mari. În Marea Britanie, referendumul prin care alegătorii au decis acum doi ani că Regatul Unit trebuie să părăsească Uniunea Eropeană a declanșat imediat o cascadă de complicații procedurale și inițiative legale prin care o parte importantă a cercurilor conducătoare încearcă să anuleze sau să diminueze despărțirea de UE.
Cu alte cuvinte, în primul caz pare să fie vorba de o eroare tipică de detaliu: o creștere de preț necugetată. În al doilea caz, s-ar putea crede că e vorba de o complicație provocată de un vot abrupt asupra unor chestiuni mult mai complexe decît se poate înțelege din afară. La suprafața, nu poate exista deosebire mai mare. O scumpire de carburanți, între atîtea altele, și o schimbare de regim constituțional nu pot avea prea multe în comun. Cine va încerca, totuși, să înțeleagă mai bine care e miza și cine sînt actorii acestor evenimente va conchide că se află în fața a două evenimente diferite care împart aceeași problemă.
În cazul valurilor de protest din Franța, spectacolul a acoperit întrucîtva miezul conflictului. Cei mai mulți din cei ce au protestat sau au susținut protestul vin dintre oamenii cu venituri medii sau mici. E vorba de oameni care depind de mașină și nu își pot permite cheltuielile provocate de o nouă scumpire. Dar nu e numai asta. Serviciile de transport regional au fost reduse și dependența de mașină și combustibil a crescut. În plus, scumpirile au fost prezentate de administrația Macron ca o binefacere. Presiunea schimbării climatice și grija pentru viitorul planetei sau așa numitul eco-elitism - cum îi spun alții - obligă la măsuri de restrîngere a consumului de carburanți. Autoritățile franceze nu iubesc scumpirile, dar au obligația morală de a-și iubi planeta și semenii. Și nici măcar asta nu explică tot.
Scumpirile și reducerea serviciilor publice sînt doar o parte a unui șir de măsuri și atitudini care se răsfrîng asupra sau țintesc direct, de multă vreme, lumea din afara orașelor, lumea măruntă a persoanelor cu educație medie și ocupații așa zis banale. Impozitele, scumpirile, schimbările de valori și lecțiile de moralitate se țin lanț de ani și ani și au transformat treptat statutul și imaginea lumii anonime a Franței de jos. Treptat, această lume a devenit inculpat principal, țap ispășitor și obstacol în calea progresului. Logic, pe măsură de această imagine a fost construită de mediile de informare și de opinia experților, a apărut ideea după care perdanții și înapoiații lumii provinciale nu trebuie luați în seamă și, mai mult, nu contează cu adevărat în procesul democratic. Fiind declarați inadaptați și incapabili de progres, toți acești oameni au fost discreditați moral. Opiniile lor și preferințele exprimate prin vot nu au cum să fie normale sau stimabile.
Distanța între adevărații democrați care fac elita urbană și mulțimile rămase în urmă a crescut pînă la înstrăinarea completă. Masa lumii de jos a ajuns într-o situație paradoxală. Însemnătatea ei numerică e, în continuare, importantă, dar într-un singur fel: ca bază fiscală. Nu ca forță de vot. Cu alte cuvinte și fără a spune asta pe față, oamenii de rînd sînt, în continuare o vacă de muls, poate cea mai bună vacă de muls, dar au pierdut dreptul la pondere în deciziile sistemului politic democratic. Cercul se închide. Ecuația care explică răbufnirile din Franța e și situația care a provocat Brexitul. Știrile care vin din Franța și din Anglia nu sînt chiar atît de deosebite pe cît păreau la început.