Linkuri accesibilitate

O nouă rundă de negocieri de pace ruso-ucrainene


Centrul comercial din cartierul Podiliski distrus de un bombardament rusesc, Kiev, 21 martie 2022

Negociatorii ruși și ucraineni au avut o nouă discuție de 90 de minunte pe video-conferință luni, iar tratativele continuă toată ziua la nivelul de specialiști, relatează Reuters.

David Arahamia, un membru al delegației Ucrainei, e citat de presa ucraineană spunând: „Astăzi lucrăm toată ziua”.

Ambasadoarea Statelor Unite la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a avertizat duminică că există puține șanse de progres în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.

„Am susținut negocierile pe care președintele Zelenski a încercat să le organizeze cu rușii, și folosesc cuvântul «încercat» pentru că negocierile par a fi unilaterale, partea rusă nepărând interesată de nici o soluție diplomatică”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG