Linkuri accesibilitate

O puternică grupare criminală din R.Moldova a fost demantelată de Europol


Sediul Europol de la Haga, Olanda. (arhivă)

O puternică grupare criminală din R.Moldova a fost demantelată de Europol, care a o arestat 14 membri ai organizației în Moldova, Franța și România, s-a anunțat marți la Haga.

DPA citează un comunicat al poliției Uniunii Europene în care se spune că șeful organizației, numit în argoul criminal rusesc „hoț de drept” (Thief in Law), a fost arestat în Moldova, iar Europol a făcut 50 de percheziții în cele trei țări.

Toți cei arestați sunt cetățeni moldoveni. Europol mai spune că organizația criminală era una din cele mai puternice în R.Moldova și era cunoscută sub numele de „Patron”, după porecla șefului ei. În timpul perchezițiilor au fost confiscate 1.700 de cartușe de țigări, 520 de kilograme de tutun și mai mult de 200.000 de euro.

„Se crede că răufăcătorii arestați au legătură cu o lungă listă de activități ilegale în toată Europa, cum ar fi jafuri organizate, extorsiune, spălare de bani și contrabandă cu tutun”, se mai spune în comunicatul Europol, care adaugă că raidurile au fost planificate timp de un an și au avut loc săptămâna trecută

Previous Next

XS
SM
MD
LG