Știrile presei moldovene
- Cu viteza actuală, miliardul furat din sistemul bancar [moldovean] nu va fi recuperat nici într-o sută de ani, scrie Mold Street. Portalul notează că în primele opt luni ale anului curent procesul de recuperare a activelor fraudate nu a avansat semnificativ. Ba din contră, acesta a scăzut din intensitate. Până la 1 septembrie, cele trei bănci, aflate în procedură de lichidare, au încasat peste 65 de milioane de lei în procesul de recuperare a banilor dispăruți sau lunar – puțin peste opt milioane de lei.
- Procedura de finalizare a urmăririi penale în lipsa învinuitului este pusă în aplicare în premieră de către procurori, scrie NewsMaker. Primul asemenea caz îl vizează pe Vlad Plahotniuc în dosarul „Frauda Bancară”. Decizia a fost luată în contextul modificărilor de ordin legislativ operate recent în Codul de procedură penală privind finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului. Joi, 8 septembrie, o instanță de la Chișinău urmează să pronunțe o încheiere cu referire la admiterea sau respingerea cererii avocaților lui Vlad Plahotniuc, care contestă aplicarea noilor prevederi.
- Autoritățile de la Chișinău se află în discuții cu România și Azerbaidjan în privința semnării contractelor pe termen de până la 15 ani pentru anumite cantități de gaz. Este afirmația vicepremierului Andrei Spînu, citată de AGORA. Andrei Spînu a mai afirmat că, începând cu luna octombrie, prețurile la gaze vor fi mai mici dacă Gazprom nu va întrerupe contractul.
- Unele riscuri care anterior erau teoretice, acum le luăm în considerare la modul cel mai serios. Toată matrița de riscuri s-a inversat. Este declarația făcută la TVR Moldova de către directorul Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață. El însă a precizat că, în prezent, situația este una stabilă.
- Uniunea Avocaților din Republica Moldova se arătă îngrijorată de declarațiile președintei Maia Sandu, făcute într-un briefing de după ultima ședință a Consiliului Superior de Securitate, unde s-a referit la „obstacolele puse de partea apărării, în procesul de înfăptuire a justiției”. Uniunea Avocaților consideră inadmisibilă o asemenea retorică din partea șefei statului, scrie portalul Realitatea.
- Merele moldovenești vor ajunge pe mesele indienilor și egiptenilor, scrie portalul postului TV8. Între altele, în premieră, un fermier din Ialoveni a obținut dreptul la negocieri durabile cu marii parteneri din Europa și Orientul Mijlociu, grație unui sprijin oferit de un proiect finanțat de Statele Unite. TV8 notează că recolta anului 2021 a fost exportată în 29 de țări din Europa, Asia și Africa.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Una dintre știrile care se bucură de o atenție sporită a publicului pe Facebook este cea care citează declarațiile fostului premier, Vlad Filat, potrivit căruia „dacă nu va fi schimbat Guvernul în cel mai scurt timp, vom avea o toamnă foarte fierbinte și o iarnă foarte rece.”
- O altă știre populară, potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor CrowdTangle, este cea a Europei Libere care relatează că soldați germani au început să sosească în portul Klaipeda din Lituania pentru a întări flancul estic al NATO.
- Pe Instagram de atenția deosebită a utilizatorilor se bucură știrea despre faptul că bugetarii vor primi un ajutor unic de 3.000 de lei pentru sezonul rece, iar de acest ajutor, care va fi acordat în două tranșe, vor avea parte toți cei care au un salariu lunar mai mic de 15.000 de lei.