Zilele astea, decepţionat de iresponsabilitatea moldovenilor, mi-am amintit de o frază premonitorie a fostului preşedinte Nicolae Timofti. Acum câţiva ani, o jurnalistă l-a întrebat cum e soluţionată problema Y , iar Nicolae Timofti a răspuns aşa:
„Aceasta nu s-a hotărât, deoarece nu avem… știți, nu știu ce nu avem… dar era bine să fie, vă spun sincer”.
Atunci cuvintele astea mi-au părut un soi de bombăneală ridicolă. Acum însă mi se pare că ele au fost rostite de un mare vizionar, de un om care parcă văzuse ce ne aşteaptă în fatidicul martie 2020. Aşadar, ceva nu avem, domnul Timofti nu putea să spună exact ce ne lipseşte, dar era convins că ar fi fost mult mai bine dacă aveam chestia lipsă.
Abia acum îi văd adâncimea, semantica bogată...
Acum, la începutul lunii mai 2020, gândul domnului Timofti mi se pare de o mare profunzime. Abia acum îi văd adâncimea, semantica bogată...
Mă uit cum moldovenii sfidează carantina şi starea de urgenţă, mă uit cum umblă prin magazine fără măşti şi le suflă în ceafă altora, mă uit cum declară că virusul nu e mare scofală şi mă gîndesc: oare ce ne lispeşte? Ce ar trebui să avem ca să fim OK?
Fostul preşedinte a pus degetul pe rană, ne-a atenţionat, pe bună dreptate, că ne lipseşte ceva esenţial. Dar ce ne lipseşte? Răspunsul la această întrebare mi se pare acum important. Poate domnul Timofti ar putea să ne ofere şi dezlegarea acestei enigme de care depinde viaţa noastră de zi cu zi…
