Linkuri accesibilitate

Oficial american: Canalele de comunicare cu Rusia rămân deschise „în interesul” SUA


Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, Jake Sullivan (dreapta), Kiev, 4 noiembrie 2022
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, Jake Sullivan (dreapta), Kiev, 4 noiembrie 2022

Consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan a confirmat că canalele de comunicare dintre Statele Unite și Rusia rămân deschise în ciuda războiului din Ucraina,a relatat BBC pe 8 noiembrie.

Aflat la New York, Sullivan a declarat pe 7 noiembrie că este „în interesul” Washingtonului să mențină contactul cu Kremlinul.

Comentariile lui Sullivan au fost făcute după ce, la 6 noiembrie, Wall Street Journal a relatat că a purtat discuții confidențiale cu înalți oficiali ruși în speranța de a reduce riscul ca invazia rusă din Ucraina să se extindă sau să escaladeze într-un conflict nuclear.î

O relatare publicată în Washington Post susținea că Washingtonul încurajează în secret Ucraina să dea un semnal de deschidere pentru negocierile cu Rusia, în condițiile în care Departamentul de Stat a afirmat că Moscova a escaladat războiul și nu dorește în mod serios să se angajeze în discuții de pace.

Washington Post a citat surse neidentificate care au declarat că solicitarea oficialilor americani nu a avut ca scop împingerea Ucrainei la masa negocierilor, ci o încercare calculată de a se asigura că Kievul își menține sprijinul altor națiuni.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus în discursul său din seara zilei de 7 noiembrie că este deschis dialogului cu Rusia, dar numai în cadrul unor negocieri „autentice”, care să restabilească granițele Ucrainei, să acorde compensații pentru atacurile rusești și să îi pedepsească pe cei responsabili de crime de război.

Zelenski a semnat un decret pe 4 octombrie prin care declara oficial „imposibilă” perspectiva oricăror discuții ale Ucrainei cu președintele rus Vladimir Putin, dar lăsa ușa deschisă pentru discuții cu Rusia.

Sullivan a afirmat în cadrul unui eveniment public la New York că administrația Biden are „obligația să urmărească responsabilitățile” celor implicați în război și s-a angajat să colaboreze cu partenerii internaționali pentru „a-i trage la răspundere pentru ceea ce au făcut pe autorii crimelor de război grave și oribile din Ucraina”.

Sullivan nu a dat detalii despre canalele de comunicare pe care Washingtonul și Moscova le-au menținut, dar a insistat că oficialii americani au fost „prevăzători cu cine avem de-a face", spune BBC.

Sullivan a călătorit la Kiev pe 4 noiembrie și a promis sprijinul „neclintit și de nezdruncinat” al Washingtonului pentru Ucraina. Vizita sa neanunțată în prealabil a coincis cu anunțul făcut în aceeași zi de Departamentul american al Apărării privind un alt transport de arme către Ucraina în valoare de 400 de milioane de dolari.

„Tocmai am fost vineri la Kiev și am avut ocazia să mă întâlnesc cu președintele [Volodimir] Zelenski și cu omologul meu Andri Iermak, cu conducerea militară și, de asemenea, am aflat mai multe despre pierderile omenești și despre daunele produse de războiul lui Putin în această țară", a declarat Sullivan, citat de BBC, la 7 noiembrie.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a refuzat să comenteze informațiile din presa americană. „Am văzut acele relatări. Știți doar că oamenii pretind multe lucruri despre conversațiile pe care noi - pe care Statele Unite le au sau nu le au", a afirmat Karine Jean-Pierre la un briefing de presă la 7 noiembrie.

Secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksi Danilov, a afirmat pe 8 noiembrie că „principala condiție” pentru reluarea negocierilor cu Rusia este restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei.

Danilov, a precizat pe Twitter că Ucraina are nevoie, de asemenea, de „garantarea” unei apărări aeriene moderne, de avioane, tancuri și rachete cu rază lungă de acțiune.

Potrivit relatărilor din Wall Street Journal, Sullivan a purtat în ultimele luni conversații confidențiale cu consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, și cu directorul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, care nu au fost făcute publice.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a declarat pe 7 noiembrie jurnaliștilor că, deși Rusia rămâne „deschisă” la discuții, nu poate negocia cu Kievul din cauza refuzului acestuia de a purta discuții cu Rusia.

XS
SM
MD
LG