Linkuri accesibilitate

Olanda și Cehia intră în carantină pe perioada sărbătorilor, ar putea urma Italia


Amsterdam, coadă la un magazin unde se vinde legal marijuana, înainte de impunerea carantinei la nivel național, Olanda, 14 decembrie 2020.
Amsterdam, coadă la un magazin unde se vinde legal marijuana, înainte de impunerea carantinei la nivel național, Olanda, 14 decembrie 2020.

Olanda și Cehia au decis să impună restricții sanitare drastice pe perioada sărbătorilor, urmând exemplul Germaniei în tentativa de a limita răspândirea pandemiei de coronavirus, iar Italia se gândește să facă același lucru.

În Olanda a intrat în vigoare de marți o perioadă de carantină de cinci săptămâni, cea mai severă măsură adoptată până acum de la izbucnirea pandemiei.

Olandezilor li se recomandă să rămână acasă şi să primească maximum două persoane pe zi.

Toate magazinele neesenţiale, cu excepţia supermarketurilor, a magazinelor alimentare şi a farmaciilor, vor fi închise începând de marţi, în timp ce şcolile vor închide începând de miercuri.

Muzeele, cinematografele, sălile de spectacole şi sălile de sport, precum şi grădinile zoologice vor fi, de asemenea, închise, a anunțat premierul Mark Rutte.

Numărul contaminărilor în Olanda a înregistrat o creştere bruscă şi bilanţul deceselor a depăşit 10.000.

În Germania, carantina la nivel național intră în vigoarea de miercuri, cu închiderea magazinelor neesențiale și a școlilor și grădinițelor. În unele landuri, ca Bavaria, guvernele locale au impus și interdicții severe de circulație pe timpul nopții.

În Italia se relatează că guvernul vrea să declare întreaga țară „zonă roșie” de pericol sanitar din ajunul Crăciunului și până după Anul Nou, ceea ce ar putea însemna extinderea interdicției de a ieși din casă pe timpul nopții, limitarea călătoriilor neesențiale, închiderea magazinelor, cu excepția celor esențiale, a barurilor și restaurantelor.

Italia a devenit duminică țara europeană cu cea mai ridicată rată a mortalității, după ce duminică s-au înregistrat din nou aproape 500 de decese legate de Covid-19. „Pentru moment, comerțul și sănătatea nu se împacă” a constatat ministrul italian pentru afaceri regionale, „oamenii sunt iraționali, iresponsabili” a mai spus el, după ce s-a constatat că în urma relaxării recente a restricțiilor, lumea și-a reluat viața socială normală, ignorând măsurile sanitare de bază.

XS
SM
MD
LG