Linkuri accesibilitate

Olanda: zeci de oameni veniți din Africa de Sud au fost testați pozitiv cu COVID-19


Oficialități medicale din Olanda au spus sâmbătă, 27 noiembrie, că 61 de oameni veniți din Africa de Sud la bordul a două avioane KLM au fost testați pozitiv cu COVID-19.

Mostrele sunt analizate pentru a se stabili dacă e vorba de noua tulpină Omicron, identificată săptămâna aceasta în Africa de Sud și considerată de savanți îngrijorătoare.

Ambele zboruri au sosit vineri, înainte ca Olanda, ca și alte țări, să suspende legăturile aeriene cu sudul continentului african.

Tulpina Omicron a fost identificată sâmbătă în landul german Hesse, la un pasager care a revenit în Germani din Africa de Sud; un caz suspect s-a anunțat și în Cehia, țară aflată momentan printre cele cu incidența cea mai mare a infectărilor, la scară globală.

Agențiile europene de sănătate spun că noua tulpină reprezintă un risc „ridicat până la foarte ridicat” pentru continent.

XS
SM
MD
LG