Linkuri accesibilitate

Oleg Tofilat: „Regret că nu am făcut o carieră de procuror pentru a scoate la iveală porcăriile făcute atunci”


Oleg Tofilat, consilierul prim-ministrului moldovean pentru transporturi
Oleg Tofilat, consilierul prim-ministrului moldovean pentru transporturi

Consilierul prim-ministrului moldovean pentru domeniul transporturilor, Oleg Tofilat, afirmă că aeroportul trebuie reîntors în gestiunea statului, însă nu prin anularea, ci prin rezilierea contractului de concesiune încheiat în 2013 cu firma Avia Invest.

Într-un interviu în exclusivitate la Europa Liberă, consilierul premierului a apărat guvernul în faţa criticilor de inactivitate, spunând că pentru anularea contractului ar fi nevoie demonstrarea, de către procuratură, a caracterului fraudulos în care a fost încheiat, ceea ar fi mai dificil la ora actuală, însă pentru reziliere e suficient să se demonstreze neîndeplinirea angajamentelor investiţionale ale concesionarului, lucru cu care guvernul se ocupă în prezent.

Răspunzând recent unei ameninţări cu arbitrajul internaţional formulate de milionarul rus, Andrei Goncearenko - aparent noul proprietar al acţiunilor firmei concesionare - premierul Ion Chicu a spus că soarta concesiunii va depinde de rezultatul auditului investiţiilor efectuate de Avia Invest în aeroport, un audit care ar trebui să-i fie prezentat de Agenţia Proprietăţii Publice până în luna februarie.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:29 0:00
Link direct


Oleg Tofilat: „Eu am fost categoric împotriva unei atari bătăi de joc, cum este concesiunea Aeroportului Internațional Chișinău, și până astăzi nu mi-am schimbat opinia. Regret că nu am făcut o carieră de procuror pentru a scoate la iveală toate porcăriile care au fost făcute atunci și a le da răsplata cuvenită la toți protagoniștii de atunci, începând cu ministrul economiei și terminând cu premierii care au dat în concesiune acest aeroport la asemenea condiții derizorii și nocive pentru societate.”

Europa Liberă: Și de ce nu se întâmplă această anulare, doar există parcă totul deja clarificat? O comisie a făcut o anchetă parlamentară și a spus că au avut loc mari abateri. De ce acest contract mai este până în prezent valabil?

Oleg Tofilat: „Eu vreau să evităm pistele false și niște abordări precum ar fi reducționismul. O pistă falsă este inclusiv această insistență cu anularea, pentru că concesiunea s-a făcut de o manieră ilegală. De ce spun așa, pentru că ar părea controversat? Eu am făcut parte și din comisia de reziliere a concesiunii, așa-numita comisie de reziliere din 2015. Unele din cele mai vocale pentru a rezilia contractul erau anume organele de forțe. Întrebarea mea, în calitate de secretar de stat al Ministerului Transportului, a fost următoarea: dacă noi ajungem într-un arbitraj internațional în urma anulării contractului din cauză că el a fost semnat printr-o înțelegere frauduloasă, atunci ce probe avem despre înțelegerea aceasta frauduloasă? Avem noi oare dosare penale, avem noi oare dosare penale ajunse în judecată, avem noi oare condamnări? Atunci, în 2015, nici CNA-ul, nici SIS-ul, nici procuratura nu au putut da un răspuns afirmativ.”

Europa Liberă: Dar acum? Acum situația parcă s-a schimbat, raportul Comisiei de anchetă parlamentară a enumerat zeci de încălcări.

Oleg Tofilat: „Este foarte bine că avem raportul Comisiei parlamentare, însă raportul Comisiei parlamentare este un document politic, fix așa cum și raportul Comisiei parlamentare pentru Air Moldova sau concesiunea averilor auto la care am contribuit cu mare plăcere.”

Europa Liberă: Vreți să spuneți că procuratura ar trebui să proceseze toate aceste informații și să vină cu verdicte, dar procuratura nu prea are de gând din ceea ce se vede?

Oleg Tofilat: „Exact! Avem nevoie de documentări, de rețineri, de înaintare în instanță și, eventual, de condamnări în instanță.”

Europa Liberă: De ce nu se întâmplă?

Oleg Tofilat: „Nu vă pot da un răspuns, de ce nu se întâmplă, pentru că, din nefericire, eu nu fac parte din procuratură și nici organele de forță nu sunt subordonate guvernului și ar fi incorect să vin cu vreo calificare în privința la ceea ce se întâmplă. Însă sunt lucruri care sunt în puterea guvernului și vă asigur că vom acționa și vom face uz de toate instrumentele necesare.”

Europa Liberă: La ce vă referiți? Auditul investițiilor trebuie să demonstreze că acest gestionar-concesionar nu a efectuat investiții, aceasta ar fi o probă?

Oleg Tofilat: „Cred că este și așa destul de clar că mari investiții nu au fost efectuate, haideți să spunem nu investiții, ci aporturi în capital, dar evident că e nevoie și de un audit care să confirme asta, însă, din păcate, contractul de concesiune a fost încheiat de o atare manieră nocivă și criminală că concesionarul nu este obligat să vină cu banii săi proprii. Așa e scris în contract, deci nu există nicio obligațiune ca el să vină și să aducă ceva. Și al doilea moment – nu există niciun fel de calificare a calității concesionarului. El trebuie să aibă resurse proprii, el trebuie să aibă experiență etc., toată calificarea este numai capitalul statutar de 5 milioane de euro, dacă nu mă înșel.”

Europa Liberă: Și atunci, ce poate face guvernul, dacă guvernul precedent, adică cel care a dat în concesiune aeroportul nu s-a îngrijit să existe aceste clauze în contract?

Oleg Tofilat: „Anularea este de a termina contractul din cauză că nu a fost încheiat în condiții legale. Asta se numește anulare. Și este al doilea moment care se numește reziliere. Acestea sunt două lucruri foarte diferite. Rezilierea este terminarea contractului din cauză că una dintre părți nu-și execută obligațiunile. Deci, dacă anularea este ceva care ține de performanța organelor de anchetă, în primul rând, într-al doilea rând este și o perioadă de prescripție pentru anulare. Logica este următoarea: dacă cumva după anulare ajungem în arbitraj internațional, întrebarea esențială către statul Republica Moldova va fi: „Dragă stat, dvs. ați avut aceste suspiciuni de la bun început. De ce v-a luat tocmai 6 sau 7 ani ca să anulați contractul?”.”

Europa Liberă: Da, e limpede. Dvs. sugerați că guvernul ar trebui să meargă pe calea rezilierii. Dar, apropo, acest arbitraj nu este și el o pistă falsă, pentru că îmi amintesc că Comisia de anchetă parlamentară zicea că în contract scrie expres că litigiile se rezolvă în instanțele naționale?


Oleg Tofilat: „Da, în contract scrie așa expres, însă comisia parlamentară mă tem că merge pe reducționism. Uitați-vă cum se întâmplă – atunci când sunt epuizate instanțele naționale, partea opusă are toate șansele să se ducă în instanțele internaționale, de exemplu, la CEDO, cum s-a întâmplat în vestitul caz cu Unistar Ventures. Al doilea moment sunt acordurile internaționale de protecție mutuală a investițiilor, unde partea opusă poate să apeleze la umbrela unui acord de tipul acesta. Dacă, de exemplu, noi avem un acord de protecție a investițiilor cu Ciprul, atunci ei vor face uz de acest acord și vor face uz de arbitrajul care soluționează conflictele de investiție dintre Moldova și Cipru. Sau dacă să nu spunem Cipru, să spunem, de exemplu, Elveția, ei pot atrage un acționar care este stabilit în Elveția, pot face o tranzacție fictivă și să-i vândă lui acțiunile și atunci să folosească arbitrajul ca instrument de protecție a „investițiilor” elvețiene efectuate în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Înțeleg, dl Tofilat. Credeți totuși că aceasta este intenția concesionarului?

Oleg Tofilat: „Eu nu pot ști foarte multe despre intențiile concesionarului. E și normal, dar noi trebuie să înțelegem că concesionarul stă pe un flux de mijloace financiare foarte simpatic și el nu le va lăsa așa, cu una, cu două. El trebuie pus sub presiune și obligat să-și respecte toate obligațiunile, chiar dacă nu ne place contractul.”

Europa Liberă: Există dubii că aceasta ar fi intenția guvernului. Dvs. ce puteți spune?

Oleg Tofilat: „Guvernul poate să se concentreze, în primul rând, pe reziliere, dacă vorbim despre a termina acest contract, însă pentru a merge la reziliere trebuie să acumulăm probe că partenerul privat nu s-a isprăvit cu obligațiunile sale. Iaca și toată treaba. Deci, trebuie să facem astfel ca să funcționeze normal comisia de monitorizare.”

Europa Liberă: Dar această comisie de monitorizare până acum n-a făcut acest lucru. De ce?

Oleg Tofilat: „Eu aș vrea și tare visez ca procuratura să studieze de ce n-a făcut, pentru că pentru mine este foarte straniu de ce chiar personajele care au condus toți anii aceștia comisia de monitorizare continuă să fie în aceeași funcție.”

Europa Liberă: Și pentru mine. Și ce răspuns aveți?


Oleg Tofilat: „Sper că, după terminarea misiunii mele în străinătate, în Maroc, voi reveni și vom acorda o atenție sporită eficienței comisiei de monitorizare. Pe lângă contractul de concesionare mai sunt încă câteva lucruri importante. Unul din aceste lucruri importante este respectarea cadrului normativ care se referă la aviație. Și eu vorbesc, în primul rând, despre accesul la piața serviciilor de handling și asta înseamnă demonopolizarea accesului la infrastructura aeroportuară și, în al doilea rând, de reglementarea tarifelor aeroportuare, pentru că avem și pe tema aceasta o hotărâre de guvern care nu se respectă de către Avia Invest și nu a fost făcut niciun efort sensibil de a o aplica din partea autorităților aeronautice civile. Iarăși, de ce nu s-a făcut niciun efort, eu tare aș vrea ca procuratura să investigheze, dar o pot solicita doar ca cetățean, din nefericire. Și aici trebuie să înțelegem că prejudiciul direct adus societății a fost de câteva zeci de milioane de euro.”

Europa Liberă: De ce?

Oleg Tofilat: „Pentru că tarifele reale aplicate de către concesionarul de la Aeroportul Internațional Chișinău trebuiau să fie cu vreo 30-40 la sută mai mici decât cele care sunt aplicate acum. Și dacă noi înmulțim numărul de pasageri cu tariful plătit, probabil că în 3 ani s-au acumulat vreo 30-40 milioane de euro.”

Europa Liberă: De unde rezultă asta?

Oleg Tofilat: „În medie, tariful aeroportuar pentru deservirea unui pasager dus-întors în Aeroportul Chișinău e vreo 35-40 de euro. Și aceasta este o cifră exagerată. După mine, ar trebui să fie undeva 20-25 de euro. Și iată, dacă noi luăm această diferență de 10-15 euro pe pasager și înmulțim cu numărul de pasageri, probabil e mai aproape de 10 euro de pasager diferența, dar noi avem 2 spre 3 milioane de pasageri pe an, deci e vorba de câteva zeci de milioane de euro însușite neregulamentar, nelegal de către concesionarul aeroportului.”

Europa Liberă: Cum poate fi curmată această situație?

Oleg Tofilat: „Prin lucrul eficient al organelor statului, al organelor guvernamentale. În primul rând e vorba despre autoritatea aeronautică civilă, care va lua măsuri pentru a pune în aplicare aceste acte normative.”

Europa Liberă: Acum dumneavoastră aveți siguranță că asta se va întâmpla sau este opțiunea dumneavoastră?

Oleg Tofilat: „Nu putem avea siguranță sută la sută. În afară de asta mai este și contractul acesta criminal, semnat de alde Lazăr&Co, în care este scris negru pe alb că „guvernul va asigura ca tarifele minime să fie nu mai puțin de...” și sunt scrise cifrele. Eu aș vrea să văd cum concesionarul declară că nu vrea să respecte cadrul normativ armonizat cu acquis-ul comunitar din cauză că în contract este scris așa.”

Europa Liberă: Premierul Chicu a răspuns ieri la un mesaj al acestui nou-pretins proprietar al Avia Invest, Goncearenko, a răspuns în felul următor: „Soarta aeroportului sau a concesiunii va depinde de ce va arăta analiza investițiilor.” Asta ce vrea să însemne?

Oleg Tofilat: „Asta vrea să însemne ceea ce și este. În primul rând, obligațiunea primară a concesionarului este de a investi în aeroport și dacă investițiile prevăzute de contract nu au fost făcute, atunci noi vom întreprinde toate măsurile necesare pentru a rezilia contractul.”

Europa Liberă: Ziceați că nu e o obligațiune expresă în contract că trebuie să vină cu investiții?

Oleg Tofilat: „Deci, în contract nu există obligațiunea de a veni cu resurse financiare proprii, însă în contract există obligațiuni clare de a construi active, de a construi terminale aeroportuare, de a construi piste, de a îmbunătăți sistemul de iluminare ș.a.m.d. Și dacă asta nu a fost făcut...”

Europa Liberă: Deci, trebuie de demonstrat că acest lucru nu s-a întâmplat?

Oleg Tofilat: „Cam așa.”

XS
SM
MD
LG