Oligarhii conectați la Gazprom mor pe capete. Ce știu despre Putin
Mai mulți miliardari care s-au aflat în fruntea sau în conexiune cu Gazprom au murit de la începutul invaziei în Ucraina. Ei au avut acces la informații despre conturile cercului de apropiați ai lui Vladimir Putin.
„Operațiunea specială” din Ucraina a avut un efect devastator și asupra oligarhilor lui Putin, 7 dintre ei au murit în condiții ciudate, iar ca o coincidență 5 aveau legături cu Gazprom-ul și cu cercul dictatorului. Putin e renumit pentru lipsa de scrupule cu care își reduce la tăcere opozanții.
Cel mai recent deces, petrecut pe 1 mai, este al lui Andrei Krukowski, șeful stațiunii Krasnaia Poleana, aparținând Gazprom, pe care o conduce din 2019. Acesta ar fi „căzut de pe o stâncă” în stațiunea Soci, preferata lui Vladimir Putin, acolo unde a avut loc Olimpiada de iarnă din 2014, la a cărei organizare Krukowski a participat. Presa din Rusia a subliniat că moartea acestuia este considerată un accident.
Înaintea lui, alți doi oligarhi ruși, au fost găsiți morți alături de familiile lor, la mai puțin de 48 de ore unul de celălalt, în presupuse sinucideri.
Serghei Protosenia, fost director la producătorul de gaze Novatek, deținut parțial de Gazprom, soția și fiica lui au fost găsiți morți pe 19 aprilie în vila lor de lux din Lloret de Mar, o stațiune de lângă Barcelona. Cadavrele soției și fiicei aveau urme de violență și au fost găsite în grădină. Poliția spaniolă spune că ar fi un caz de „violență domestică”.
Oricum, Protosenia nu a lăsat un bilet de adio și nu au fost găsite amprente pe armele - un topor și un cuțit - folosite pentru omor, și nici nu erau pete de sânge pe corpul lui.
Fiul lui Protosenia nu este însă de acord cu această teorie, spune că tatăl lui își iubea familia și nu i-ar fi făcut niciodată rău. Cum poliția exclude deocamdată implicarea mafiei rusești, misterul persistă.
Serghei Protosenia a avut o avere de 350 de milioane de lire sterline.
Novatek este codeținută de unul dintre prietenii apropiați ai lui Putin, Ghenadi Timcenko, unul dintre cei mai bogați oligarhi ruși, cu o avere estimată de Bloomberg la 10 miliarde de lire sterline. Compania este, de asemenea, strâns legată de un prieten din copilărie al lui Putin și care face parte din cercul său restrâns de sfătuitori, numit și „portofelul lui Putin”, pentru că ar fi deținătorul din umbră al averii acestuia.
Protosenia ar fi murit pe fondul unei bătălii pentru acțiunile sale la o companie din Cipru, în contextul unei schimbări de proprietate în afacerile rusești - unde proprietarii ascunși și surogat sunt ceva la ordinea zilei - declanșată de sancțiunile occidentale care au înghețat multe averi, scrie Daily Mail.
Cu doar o zi înainte de decesul lui Protosenia, o altă moarte, chiar mai suspectă, a fost cea a lui Vladislav Avaiev, fost vicepreședinte al Gazprombank, banca aflată în centrul schemei de plată a gazului rusesc. Era un fost oficial al Kremlinului și apropiat al lui Putin.
Avaiev,soția și fiica sa au fost găsiți morți în apartamentul lor din Moscova, pe 18 aprilie. Rapoartele rusești spun cămiliardarul și-a împușcat familia înainte de a se sinucide.
Vladislav Avaiev ar fi avut legături cu FSB, serviciul rusesc de informații, urmașul KGB, și printre cele 13 arme găsite în casa sa, una era a FSB, relatează Daily Mail.
Fostul coleg al lui Avaiev, Igor Volobuev, a spus, citat de Daily Mail, că sinuciderea este „greu de crezut” și a susținut că a fost pusă în scenă. El a negat că Avaiev și-a părăsit rolul de vicepreședinte senior la Gazprombank, așa cum a relatat presa.
Avaiev era încă la bancă și ar fi avut acces la conturile celor mai de elită clienți ai săi, inclusiv cercul lui Putin și, eventual, președintele însuși, a spus Volobuev, care consideră că acest caz este foarte similar cu cel al lui Protosenia.
Fost vicepreședinte al băncii Gazprombank, Igor Volobuev a fugit din Rusia încă de la începutul lui martie, pentru a lupta alături de ucraineni. Volobuev este născut în Ucraina, scrie The Moscow Times.
Avaiev și Protosenia sunt două dintre cele patru morți misterioase ale directorilor firmelor rusești de gaze legate de cercul interior al lui Putin. Celelalte două au avut loc la începutul anului.
Pe 25 februarie, Alexandr Tiulakov - șeful Serviciului de Securitate corporativă al Gazprom- a fost găsit mort în garajul locuinței sale de lux, în valoare de 500.000 de lire sterline, din complexul Leninski din Sankt Petersburg.
Novaya Gazeta a scris că s-a spânzurat.
Cu toate acestea, rapoartele spun că el a fost bătut puternic cu puțin timp înainte de a „a-și lua viața”, ceea ce a condus la speculații că era supus unei presiuni intense.
Cu o lună înainte, Leonid Șulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit mort în casa sa tot din același complex de lux Leninski.
Șulman era într-o baltă de sânge pe podea, avea multiple răni prin înjunghiere. A fost găsită și o notă, al cărei conținut nu a fost însă dezvăluit, iar comisia de anchetă din Rusia ar fi refuzat să discute despre decese.
La vânătoarea iahturilor deținute de cei mai puternici oameni din Rusia
1/11Iahtul SY A (Sailing Yacht A) deținut de oligarhul rus Andrei Melnicenko a fost confiscat de autoritățile italiene pe 11 martie. Se estimează că ar valora aproape 600 de milioane de dolari.
Consiliul European spune că Melnicenko este „implicat în sectoarele economice care oferă o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse, responsabil pentru anexarea Crimeii și destabilizarea Ucrainei”. Un purtător de cuvânt al lui Melnicenko a spus: „Vom contesta aceste sancțiuni nefondate și nejustificate. Suntem convinși că statul de drept și bunul simț vor prevala”.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
2/11Iahtul Dilbar, lung de 156 de metri, este estimat la 594 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Deținută de miliardarul rus Alisher Usmanov, nava nu poate părăsi portul Hamburg. S-a relatat inițial că a fost sechestrată. Potrivit altor relatări, sancțiunile impuse Rusiei împiedică plata salariului pentru membrii echipajului, iar autoritățile germane nu au eliberat un document vamal care să permită plecarea iahtului.
Cu afaceri în minerit, mass-media și telecomunicații, Usmanov este considerat unui din apropiații lui Putin. Usmanov a difuzat o declarație pe 1 martie, în care a spus că sancțiunile se bazează pe „acuzații false și defăimătoare” care îi „afectează onoarea, demnitatea și reputația în afaceri”. „Voi folosi toate mijloacele legale pentru a-mi proteja onoarea și reputația”, a spus Usmanov.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
3/11Amore Vero ar fi deținut de Igor Secin, șeful companiei energetice de stat rus Rosneft. Nava a fost sechestrată lângă Marsilia la începutul lunii martie. Site-ul Superyacht Fan a estimat prețul lui Amore Vero la 120 de milioane de dolari.
Un al doilea iaht despre care se spune că ar fi deținut de Secin, un vechi asociat al lui Putin, a fost confiscat în Spania la jumătatea lunii martie. Se estimează că Semiluna are o valoare de 500-600 de milioane de dolari.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
4/11Estimată la 140 de milioane de dolari, Valerie, de 85 de metri, ar aparține lui Serghei Cemezov. Era în reparație în portul Barcelona când a fost confiscată.
Cemezov este șeful Rostec, un conglomerat de firme rusești de stat din domeniul apărării. El este considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Putin, cu legături care datează din zilele lor de muncă la KGB, în Germania de Est.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
5/11Axioma, care costă probabil 75 de milioane de dolari, este iahtul oligarhului rus Dmitri Pumpianski. A fost confiscat de autoritățile din Gibraltar.
Pumpianski este proprietarul și președintele producătorului de țevi de oțel TMK, un furnizor al concernului de stat Gazprom.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
6/11Cu o lungime de 65 de metri, Lady M, iaht despre care se spune că ar fi deținut de oligarhul rus Aleksei Mordașov, a fost confiscat de poliția italiană la începutul lunii martie.
Mordașov este considerat unul dintre cei mai bogați cetățeni ai Rusiei, cu o avere netă estimată la 21,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. El deține o treime din cel mai mare operator de turism din Europa, TUI. Are interese financiare la banca Rossia Bank, despre care autoritățile europene spun că este „banca personală” a demnitarilor ruși de rang înalt. Într-o declarație pentru agenția de presă de stat TASS, Mordașov a spus: „Nu am absolut nimic de-a face cu apariția tensiunii geopolitice actuale și nu înțeleg de ce UE mi-a impus sancțiuni”.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
7/11Super-iahtul Phi de 50 de milioane de dolari a fost confiscat de poliție la Canary Wharf din Londra. Este primul super-iaht asociat cu Rusia care a fost sechestrat în apele britanice.
Financial Times a scris că proprietar este Vitali Kocetkov, fondatorul Motiv Telecom, o companie de telefonie mobilă din regiunea munților Ural. Kocetkov nu era însă pe vreo listă de sancțiuni, așa încât publicația trage concluzia că iahtul putea aparține, în opinia autorităților britanice, altcuiva.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
8/11Iahtul Nord a fost achiziționat cu 500 de milioane de dolari în 2021 și se spune că ar fi, de asemenea, deținut de Aleksei Mordașov. Vasul nu a fost confiscat. Se pare că a părăsit Seychelles pe 12 martie și s-a considerat că se îndreaptă spre Orientul Îndepărtat al Rusiei.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
9/11Nava Eclipse a miliardarului Roman Abramovici este unul dintre cele mai lungi iahturi private din lume, având 162 de metri. Estimată la 500 de milioane de dolari, Eclipse a scăpat de sechestrare, navigând spre portul turcesc Marmaris.
Abramovici are legături îndelungate cu Putin și și-a construit averea cu ajutorul unor persoane de la Kremlin.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
10/11Iahtul Lena de 40 de metri a fost confiscat de autoritățile italiene. Ar aparține miliardarului rus Gennadi Timcenko, un apropiat al lui Putin. Guvernul italian a stabilit valoarea navei la 55 de milioane de dolari.
Cu o avere estimată la 12,9 miliarde de dolari, Timcenko este fondatorul Volga Group, o firmă de investiții cu interese în domeniile energiei, transporturilor și construcțiilor.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
11/11Oponenții Kremlinului susțin că Scheherazade de 140 de metri și în valoare de aproximativ 700 de milioane de dolari ar aparține în secret chiar președintelui rus Vladimir Putin. Activiști anticorupție care lucrează pentru liderul întemnițat al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, spun că au identificat mai mulți membri ai echipajului drept ofițeri ai Serviciului Federal de Protecție (FSO) al Rusiei, care este responsabil pentru securitatea lui Putin. Acei membri ai echipajului au fost înlocuiți brusc după ce informațiile au fost dezvăluite. Căpitanul britanic al navei a negat că aceasta îi aparține lui Putin, dar autoritățile din Italia fac investigații, Scheherazade fiind ancorată în apele italiene.
Iahturile opulente ale oligarhilor ruși navighează prin ape legale din ce în ce mai incerte, pe măsură ce autoritățile din lumea întreagă aplică sancțiuni gândite să pună presiune asupra persoanelor din cercul restrâns al președintelui Vladimir Putin.
Secvența anterioară
Secvența următoare
Cum gândește Kremlinul: Nu lăsați șobolanii să scape!
Cel puțin doi dintre directorii decedați, Vladislav Avaiev și Serghei Protosenia,știau multe despre finanțele și fluxurile de numerar ale Gazprom, care duceau la cercul lui Putin, ba chiar la președinte însuși.
Ghenadi Gudkov, fost colonel în Serviciul Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB, a declarat pentru Daily Star că asemănările dintre decesele tuturor acestor directori din domeniul gazelor sunt cel puțin suspecte și că se poate vorbi de o „reglare de conturi”.
„Dacă înțelegem deja că regimul este angajat în eliminarea oponenților și a dușmanilor săi, atunci autoritățile din Rusia trebuie să se ocupe și de cei care sunt considerați trădători, care au fugit din sistem”, spune Gudkov.
Fostul colonel FSB susține că gândirea Kremlinului este de genul: „Nu lăsați 'șobolanii' să scape, s-ar putea să vorbească”.
Vasili Melnikov, proprietarul MedStom, o companie de consumabile medicale, a fost găsit mort pe 23 martie, împreună cu familia sa în Nijni Novgorod. Tiparul este unul cunoscut. Melnikov, soția și cei doi copii erau înjunghiați, iar anchetatorii ruși spun că iau în considerare „mai multe versiuni despre ceea ce s-a întâmplat, inclusiv uciderea copiilor și a soției de către capul familiei, urmată de o moarte autoprovocată".
Mikhail Watford, un miliardar rus de origine ucraineană, a fost găsit mort în casa sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie.Ofițerii tratează moartea lui Mikhail Watford, în vârstă de 66 de ani, care și-a făcut avere în petrol și gaze după dispariția Uniunii Sovietice, ca inexplicabilă. O audiere va avea loc pe 29 iulie.